Concert pascal
MOPAN Suceava

În această primăvară, preşedintele Republicii Moldova este aşteptat la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava pentru a i se conferi titlul de Doctor Honoris Causa. Senatul universităţii sucevene a aprobat acordarea titlului de Doctor Honoris Causa lui Nicolae Timofti pentru merite deosebite în promovarea parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova, pentru contribuţia sa la aprofundarea relaţiilor dintre Republica Moldova şi România, precum şi pentru atenţia pe care o acordă Preşedinţia educaţiei şi formării tinerii generaţii. Totodată, potrivit reprezentanţilor USV, „din comunitatea academică suceveană fac parte circa 300 de studenţi din Basarabia”. Președintele Nicolae Timofti s-a născut la 22 decembrie 1948, în satul Ciutulești, raionul Florești. Este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Stat din Moldova. În aprilie 1976 este ales judecător în raionul Frunze, al orașului Chișinău (actualmente sectorul Râşcani), iar în 1980 este transferat ca judecător la Judecătoria Supremă. Ocupă, pe rând, funcţia de vicepreședinte al Judecătoriei Supreme, judecător şi președinte al Curții de Apel a Republicii Moldova (1996-2001), președinte al Asociației Judecătorilor din Republica Moldova (1995-2005), membru al Consiliului Superior al Magistraturii (1995-2012), judecător la Curtea de Apel Chişinău (2003), judecător la Curtea Supremă de Justiţie (2005), detaşat la Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de membru (2009) şi președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (2011). În octombrie 1996 a fost decorat cu ordinul „Gloria Muncii” și în decembrie 1998 i-a fost conferit titlul de „Om emerit”. Pe data de 16 martie 2012, Nicolae Timofti a fost ales în funcția de președinte al Republicii Moldova.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava