MOPAN Suceava

Preşedintele regiunii germane Schwaben, Jurgen Reichert, a primit, astăzi, o diplomă de excelenţă din partea Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava. Diploma i-a fost acordată de rectorul universităţii, Valentin Popa, în numele întregii comunităţi academice sucevene. Festivitatea a avut loc în sala Auditorium Joseph Schmidt, la ceremonie participând preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, precum şi fostul rector al Universităţii Suceava, Adrian Graur.

Valentin Popa a ţinut să amintească faptul că între Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea din Augsburg, din Germania există un parteneriat de mai mulți ani de zile. Valentin Popa a ținut să-i mulțumeasc președintelui regiunii Schwaben pentru susținerea acestui parteneriat, subliniind faptul că la baza acestuia a stat, în decursul timpului, Institutul Bukovina din Augsburg.

Pe de altă parte, rectorul Universității Suceava a trecut în revistă o parte din realizările obținute în urma acestui parteneriat. Printre acestea se numără participarea studenților și cadrelor didactice sucevene la stagii de pregătire la Universitatea din Augsburg și la Institutul Bucovina, acordarea de burse studenților pentru diverse activități sau școli de vară la aceast,m institut, înființarea la Suceava a unei biblioteci de limbă germană și donarea a peste 2.700 de cărți, precum și dotarea laboratorului de robotică al Facultății de Mecanică din cadrul Universității Ștefan cel Mare.

Valentin Popa a amintit și de faptul că Universitatea Ștefan cel Mare Suceava i-a oferit lui Jurgen Reichert, în anul 2017, titlul de Doctor Honoris Causa, ca recunoaștere a meritelor sale în promovarea relațiilor internaționale, în special în domeniul problematicii protecției sociale a persoanelor defavorizate din Europa, precum și pentru aportul adus la consolidarea relațiilor dintre Bucovina și regiunea Schwaben.

În cadrul ceremoniei de astăzi, Valentin Popa a spus că diploma de excelență îi este acordată lui Jurgen Reichert pentru contribuția adusă creșterii prestigiului Universității Ștefan cel Mare din Suceava în regiunea Schwaben și în Germania, precum și pentru consolidarea relațiilor dintre Bucovina și regiunea Schwaben.

Invitat să ia cuvântul, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a remarcat faptul că între județul Suceava și regiunea Schwaben există un parteneriat de 21 de ani. „Sunt 21 de ani de parteneriat într-o regiune din Estul Europei și o regiune din Vestul Europen. Nu cunosc să existe un alt parteneriat între Estul și vestul Europei atât de lung și consistent cu este cel între Suceava și Schwaben”, a declarat șeful administrației județene.

El a subliniat faptul că acest partenriat a fost unul benefic pentru județul Suceava, în special în ceea ce privește sprijinul în domeniul asistenței sociale, beneficiari fiind centrele de plasament, de sprijinul pentru spitalele de psihiatrie din Suceava, Siret și Câmpulung Moldovenesc, dar și de colaborările în domeniul situațiilor de urgență, sănătate sau economic.

La rândul său, preşedintele regiunii germane Schwaben, Jurgen Reichert, a mulțumit pentru diploma de excelență primită. Jurgen Reichert a apreciat și el modul în care a decurs parteneriatul regiunii Schwaben cu județul Suceava, amintind în special de acțiunile comune în domeniul asistenței sociale, domeniu în care lucra în urmă cu 20 de ani, înainte de a deveni președintele regiunii.

Tot astăzi, Jurgen Reichert a susținut, în fața studenților și profesorilor, o prelegere pe tema „Dimensiunea internațională a cooperării în domeniul asistenței sociale”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava