Președintele Senatului a avut numai cuvinte de laudă despre Universitatea Suceava
Prezentă la Suceava, președinta Senatului, Anca Dragu, a afirmat că a fost impresionată de ce a văzut la Universitatea ”Ștefan cel Mare”: ”Am fost impresionată de campusul universitar pe care îl aveți aici. Este un campus universitar în adevăratul sens al cuvântului, cu multe servicii culturale de educație pe care universitatea le oferă studenților. Peste 10.000 de studenți. Peste 100 de programe academice, fonduri europene pe care universitatea le-a atras. Dumnealor au acum un proiect, o nouă facultate la Suceava și medicină. Și cred că în pandemie nu poate fi o idee mai bună decât să extinzi educația în această zonă de sănătate”. Anca Dragu a adăugat: ”Este o universitate care este foarte eficientă. Am văzut clasamentele. Deși nu este în topul finanțării în comparație la nivel național și internațional, dar universitatea de aici se laudă cu locuri bune și foarte bune în ceea ce privește performanțele academice”.
Președintele Senatului a avut numai cuvinte de laudă despre Universitatea Suceava,