Concert pascal
MOPAN Suceava

În cadrul vizitei oficiale la Skopje, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu președintele Republicii Macedonia, Gjorge Ivanov.
Cei doi demnitari au discutat despre nivelul actual al relațiilor bilaterale și au agreat să continue demersurile pentru consolidarea dialogului bilateral, inclusiv pe tema cooperării economice, acolo unde există un mare potențial.
În cadrul primirii la președintele Republicii Macedonia, prim-ministrul român a adresat felicitări pentru progresele realizate de Skopje în procesele de integrare europeană și euro-atlantică, obiective majore transpartinice de politică externă ale Macedoniei. Premierul Viorica Dăncilă a subliniat importanța pe care viitoarea Președinție română a Consiliului UE o va acorda continuării politicii de extindere a UE și a menționat necesitatea ca toate forțele politice să îşi asume un rol constructiv în adoptarea și implementarea reformelor pentru a putea utiliza oportunitatea oferită prin ultimele Concluzii ale Consiliului UE, respectiv pentru a îndeplini condiționalitățile necesare începerii negocierilor de aderare la finalul primului semestru din 2019.
În cadrul întrevederii, prim-ministrul Viorica Dăncilă a reamintit disponibilitatea României de a acorda asistență în procesul de negociere cu UE și de aderare la NATO, având în vedere experiența relevantă a României în aceste demersuri.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava