MOPAN Suceava

Primăria Fălticeni va recompensa rezultatele a 100 de sportivi și antrenori din acest municipiu care au obținut performante la nivel național. Evenimentul va avea loc joi, 15 decembrie, de la ora 15:00, în cadrul „Galei Premiilor de Excelență”, ajunsă la ediția a cincea. Primarul din Fălticeni a spus că valoare totală a premiilor de anul acesta se ridică la aproximativ 100.000 de lei, din care 75.000 de lei reprezintă premii în bani și circa 25.000 de lei pentru premii în obiecte. „Având în vedere rezultatele extraordinare ale sportivilor din Fălticeni anul acesta continuăm o tradiție în a-i premia în apropierea Crăciunului, dar o îmbunătățim din punct de vedere financiar, pentru că rezultatele copiilor ne obligă să găsim resurse. Nu a fost un an foarte ușor din punct de vedere financiar, dar pentru rezultatele de excepție obținute de sportivii din Fălticeni trebuie să găsim resurse financiare. În total avem 100.000 de lei pe care i-am găsit din economiile de la alte capitole bugetare pentru a recompensa măcar în parte sportivii și antrenorii din Fălticeni”, a spus Cătălin Coman.

El a remarcat faptul că sportivii din Fălticeni au obținut anul acesta rezultate extraordinare la nivel național la mai multe discipline sportive. Astfel, primarul din Fălticeni a arătat că anul acesta va fi premiată performanțele sportivilor din atletism, box, canotaj, natație, tenis de masă și de câmp și volei. „Sunt copiii care ne-au făcut mândri cu rezultatele lor. Și trebuie spus că deja avem foarte multe solicitări din partea unor cluburi mari care se interesează de copiii noștri și o să încercăm să le permitem să activeze în alte cluburi care să le poată oferi condiții optime de performanță și aici mă refer în primul rând la natație și tenis”, a încheiat Cătălin Coman.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava