Concert pascal
MOPAN Suceava

Primăria Horodnic de Sus a început lucrările la cel mai mare proiect implementat anul acesta, cu o valoare de un milion de euro. Primarul comunei, Valentin Luță, a declarat că este vorba despre un proiect finanțat prin Compania Națională de Investiții pentru preluarea apelor pluviale de pe marginea unui drum de 10,3 kilometri. Valentin Luță a precizat că lucrările sunt realizate de firma proprie a primăriei, HDS Servicii Publice. „Este un proiect în continuarea unei alte investiți prin care s-a asfaltat acest drum, lucrări realizate anul trecut. Contractul este pe 15 luni iar eu sper ca prin aprilie mai 2023 să finalizăm lucrările, dacă va fi vremea favorabilă”, a spus Luță.

El a subliniat faptul că pentru HDS Servicii Publice, acesta este primul contract cu o valoare mare, de un milion de euro, iar la realizarea lui se folosește betonul produs în stația proprie a primăriei. „Sperăm să fie doar începutul. Folosim stația de betoane a primăriei și în fiecare zi avem cel puțin o șarjă sau două de beton pe care o folosim la lucrări. Urmează ca pe viitor, dacă pregătim terasamentele să începem și cu stația de asfalt, tot a primăriei”, a arătat primarul comunei Horodnic de Sus.

Pe de altă parte, el a declarat că primăria a depus un proiect cu o valoare de două milioane de lei pentru modernizarea sistemului de iluminat public din comună. „Sperăm să avem și aici un contract de finanțare, pentru că este vorba de 2 milioane de lei. Nu e puțin 400.000 de euro. Acest proiect implică schimbarea a 750 de lămpi de iluminat, de ultimă generație, cu transmitere de date GPS într-un sistem integrat pentru controlul fluxului luminos pe toată durata de funcționare, cu transmiterea eventualelor defecțiuni. Va fi un proiect frumos și nu prea sunt astfel de proiecte implementate în zonă până acum”, a explicat Valentin Luță. El a spus că deja de la bugetul local au fost alocate sume pentru modernizarea sistemului de iluminat din comună, însă acest proiect va fi unul de anvergură pentru întreaga comună.

Nu în ultimul rând, primarul din Horodnic de Sus a arătat că prin programul Anghel Saligny s-a obținut o finanțare de 145 de milioane de lei, din cele 170 de milioane solicitate, pentru un amplu proiect de asfaltare a drumurilor principale din comună. „Este vorba de modernizarea prin asfaltare a aproximativ 11 kilometri de drumuri. Lucrăm acum la studiul de fezabilitate, urmând ca în cel mai scurt timp să depunem documentele pentru obținerea contractului de finanțare. Vom asfalta drumurile principale. Cu acest proiect aproape închidem rețeaua de drumuri principale și mai rămân 2 – 3 kilometri pe care o să-i facem din bugetul local. După ce terminăm cu rețeaua de drumuri principale, urmează pe parcurs, din bugetul local, să facem ulițele, străduțele înguste, dar una peste alta ceea ce a fost mult s-a făcut”, a încheiat Valentin Luță.

Primăria Horodnic de Sus a început lucrările la cel mai mare proiect de anul acesta, în valoare de un milion de euro (FOTO), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava