MOPAN Suceava

În perioada 12 – 22 mai, Galeria Alexandra’s organizează împreună cu „CASA OCTAVIAN” din Sucevița, Tabăra Internațională de pictură „Lacrimi de Bucovina”, eveniment desfășurat sub egida UNESCO România, la care participă artiști din Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Belarus, China, Korea de Sud și România.

Evenimentul se bucură de sprijinul Primăriei Municipiului Rădăuți, prin Muzeul Etnografic „Samuil și Eugenia Ioneț”, al Consulatului României la Cernăuți, precum și de prezența permanentă a profesorului Dr. Daniel Hrenciuc, unul dintre istoricii de marcă ai Bucovinei.

La sfârșitul taberei, în data de 21 mai, începând cu ora 12.00, va avea loc expoziția de final a evenimentului. Aceasta se va desfășura la Galeria de Artă a municipiului, în prezența pictorilor participanți la tabără și a unor personalități culturale și sociale locale.

„Lacrimi de Bucovina” este un proiect dedicat istoriei și tradiției Bucovinei, zonă din Nordul României, loc încărcat de multe încercări de necaz și bucurie.

Prima ediție a avut loc pe 28 noiembrie 2018, la 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu România Mare, la București, în galeria noastră. A fost un eveniment deosebit, încărcat cu multă emoție, unde s-au expus și produs artiști (pictori, sculptori, ceramiști, poeți, actori, muzicieni) din ambele părți ale Bucovinei istorice. Cea de-a doua ediție se vrea ca o continuare a uniunii artistice internaționale, a conviețuirii interetnice, atât de familiară acestei zone binecuvântate.

Bucovina Istorică reprezintă partea de Nord-Vest a Moldovei, parte a Imperiului Habsburgic/Austro-Ungar (1867), colonizată cu importante grupuri etnice. Bucovina Istorică a devenit în urma politicii austriece, un teritoriu model, renumit prin înțelegerea și toleranța interetnică. Ducatul Bucovinei a avut capitala la Cernăuți, orașul fiind supranumit Mica Veneție, aici fiind sediul dietei și a altor instituții. Numeroase personalități au trăit și s-au afirmat în capitala Bucovinei (Mihai Eminescu, Paul Celan, Gregor von Rezzori, etc). Bucovina Istorică a avut un destin aparte:1918-1940; 1941-1944 parte a Regatului Român, 1941-1990, partea de Nord fiind alipită la URSS, iar Sudul (80% din județul Suceava/României. Actualmente este împărțită în Nordul Bucovinei, Regiunea Cernăuți, Ucraina și Sudul Bucovinei, România.

Bucovina a fost consacrată drept un spațiu al armoniei interetnice și interconfesionale. Este cunoscută drept Mica Europă și Europa în miniatură, pentru că au coexistat 14 grupuri etnice (români, ucraineni, germani, evrei, poloni, etc.) într-o deplină înțelegere. Fiecare grup etnic și-a cultivat identitatea prin școli, presă, biserică, diverse asociații/organizații. Din conviețuirea interetnică s-a născut un spirit aparte, bazat pe toleranță și susținerea reciprocă, fapt care a impus Bucovina drept o punte înspre Orient și Occident.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava