Concert pascal
MOPAN Suceava

Primăria orașului Siret investește în infrastructura sportivă. Concret, în lucru se află un Centru educațional care va avea în componență o sală de sport și un teren acoperit pentru minifotbal, investiție care se realizează cu fonduri europene.

În sprijinul sportivilor noștri derulăm un proiect european prin care realizăm o serie de investiții în infrastructura sportivă și de agrement. Centrul educațional aflat în construcție în apropierea Vămii Siret va avea în structura sa o sală de sport și un teren acoperit pentru minifotbal. Acestea vor veni în sprijinul activităților Clubului Sportiv Zimbrul Siret. Performanța sportivă este greu de realizat, iar prin acest proiect, Primăria Siret asigură un cadrul optim de antrenament și organizare a competițiilor sportive. Sala de sport va avea în structura sa o sală pentru competiții, o sală de forță și tribune astfel încât va fi capabilă să găzduiască atât antrenamente cât și competiții de lupte greco-romane. Investiția se va finaliza în câteva luni, iar sportivii noștri vor putea să o utilizeze, având parte de condiții mult mai bune care să-i conducă către rezultate competitive”, a declarat primarul Adrian Popoiu. El a ținut să-i felicite pe Ionuț Buhăianu și pe antrenorul său Mihai Haiura,  sportiv legitimat la Clubul Zimbrul Siret, persoană juridică de drept public aflată în subordinea Consiliului Local al Orașului Siret, care a câștigat titlul de campion național la Lupte Greco-Romane, ediția 2022.

Primăria Siret investește în infrastructura sportivă. Centru educațional cu sală de sport și teren acoperit pentru minifotbal. Popoiu: ”Primăria Siret asigură un cadrul optim de antrenament și organizare a competițiilor sportive” (FOTO), 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava