MOPAN Suceava

450 de înfrățiri vor fi perfectate între localitățile din România și cele din Republica Moldova. Evenimentul organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012 va avea loc duminică, ora 10:00, la Palatul Parlamentului din București, în Sala „C. A. Rosetti” (intrarea A2 S1, dinspre Parcul Izvor).

Înfrățirile sunt oportunități de dezvoltare și resurse de creștere economică, aspect conștientizat de cei 1000 de primari de pe ambele maluri ale Prutului care vor participa la Conferința Reprezentanților Comunităților Locale din România și Republica Moldova. Autoritățile locale vor contribui prin activități coordonate la prosperitatea populației din cele două state românești”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

Un studiu efectuat recent arată că între autoritățile locale din Republica Moldova și cele din România au fost perfectate numai 187 de înfrățiri până la începutul anului 2016. Stimularea cooperării la nivel descentralizat între cele două maluri de Prut este și preocuparea Guvernului de la București. „Vrem să privilegiem acele comune sau acele oraşe din Republica Moldova care au înfrăţiri cu comune sau oraşe din România”, a declarat în luna februarie premierul Dacian Cioloș.

Pe lângă primarii celor mai mari orașe de pe cele două maluri de Prut, cum ar fi Bucureștiul, Chișinăul sau Iașiul, la eveniment și-au anunțat prezența miniștri, deputați și senatori, reprezentanți ai mediului asociativ și specialiști în domeniul economic și al administrației publice locale.

 

Platforma Unionistă Acțiunea 2012                                                                                              08 aprilie 2016

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava