Concert pascal
MOPAN Suceava

Vineri, 20 noiembrie, după inaugurarea variantei de ocolire a municipiului Rădăuți, primarii localităților limitrofe au participat la o ședință la Primăria Rădăuți, alături de primarul Bogdan Loghin, vicepreședintele  Consiliului Județean Cristi Crețu și arhitectul șef Tudor-Gheorghe Andriu. Cei prezenți au discutat timp de o oră despre interesul comun al localităților pentru aderarea la proiecte smart, pe zone integrate pentru fonduri europene. ”În cele mai multe cazuri terenurile învecinate șoselei de centură sunt private, însă constituie o oportunitate pentru potențialii investitori care trebuie să găsească în primării tot suportul serviciilor de urbanism. Deși doar primarii de la Horodnic și Volovăț au mai făcut parte din administrațiile anterioare, interesul  comun a constituit un factor de coeziune, pentru proiecte viitoare, dezvoltate sub strategii comune ale primăriilor”, a spus primarul Loghin. Vicepreședintele CJ, Cristi Crețu, a îndemnat primarii să apeleze oricând la arhitectul șef și la serviciul de  urbanism al Consiliului Județean, pentru că vor găsi aici suport necondiționat și sprijin în realizarea proiectelor.

Au participat Cristinel  Antemie – primar Frătăuții Vechi, Ioan Vicol –  primar Volovăț, Toader Adrian Lavric – primar Satu Mare, Gheorghe Luța – primar Dornești, Vasile Cărare – primar Milișăuți, Ionel Andrișan – primar Horodnic de  Jos, Vasile Luța – primar Horodnic de Sus, Gheorghe Lazăr – primar Marginea.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava