Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto59 poze în acest set

Momente emoționante petrecute duminică, 28 octombrie, în comuna Șcheia. Un număr de 26 de familii care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost sărbătorite de Primărie și Consiliul Local. „Cuplurile de aur ” au beneficiat de o slujbă de mulțumire oficiată de preoții din comună la Biserica Buna Vestire din satul Șcheia și de o masă la pensiunea Coliba Haiducilor. Nașul mare, primarul Vasile Andriciuc, le-a oferit mirilor buchete de flori și diplome de excelență. Majoritatea ”cuplurilor de aur” au ales să vină îmbrăcate în costum popular lângă ele fiind prezente copiii, nepoții și strănepoții.

Familia Constantin  și Elena Șorodoc, cea mai numeroasă: 11 copii, 17 nepoți și un strănepot

Statistica arată că cele 26 de familii sărbătorite duminică au 61 de copii, 94 de nepoți și 8 strănepoți. Cel mai în vârstă cuplu este Ion  Ilincan-născut în 1936 și Aurelia Petruc-născută în 1943. La polul opus se află perechea compusă din Stejar Dulceac- născut în 1948 și Valeria Cerlincă-născută în 1951. Cea mai tânără mireasă este Maria Tănasă născută în 1952 iar cel mai tânăr mire Vasile Roznovan născut în 1949. Cea mai numeroasă familie este familia Constantin  și Elena Șorodoc care are 11 copii, 17 nepoți și un strănepot.

Andriciuc: ”Vreau să scot în evidență aceste familii deosebite care pe parcursul celor 50 de ani au construit, au dat valoare comunității noastre, care și-au făcut din plin datoria de credincioși, gospodari și de oameni adevărați”

În discursul său primarul Vasile Andriciuc, a ținut să arate că cei sărbătoriți pe care i-a numit ”stejari ai comunei” sunt un exemplu pentru tânăra generație și le-a mulțumit pentru faptul că au fost cetățeni model și pentru contribuția adusă la dezvoltarea și înfrumusețarea localității. ”Astăzi în comuna Șcheia este o sărbătoarea deosebită având în vedere că îi sărbătorim pe cei care au împlinit 50 de ani de conviețuire, pe acei stejari ai comunei noastre care pe parcursul vieții au demonstrat că sunt adevărați înaintași ai aceste frumoase comune. Doresc să mulțumesc tuturor și vreau să scot în evidență aceste familii deosebite care pe parcursul celor 50 de ani au construit, au dat valoare comunității noastre, care și-au făcut din plin datoria de credincioși, gospodari și de oameni adevărați. Oameni care pe parcursul anilor au adunat riduri și păr alb dar s-au bucurat de viață. De aceea Consiliul Local, conducerea primăriei vă respectă și vă apreciază în mod deosebit pentru activitatea pe care ați avut-o în această frumoasă comună fapt pentru care suntem mândri că existați, că ați dat dovadă de adevărați familiști. Nu este ușor să treci prin viața timp de 50 de ani dar este bine să vorbim cu oamenii atunci cînd sunt în viață, să-i respectăm să le spunem că sunt valoroși indiferent de profesie să le spunem că și-au făcut pe deplin datoria de om pe pământ. Asta este valoarea comunității noastre Șcheia, oamenii care și-au adus pe deplin constribuția la înfrumusețarea comunei care au fost și sunt gospodari și care au implementat dragostea pentru copii, familie și pentru comuna noastră.  Vă mulțumesc în numele CL și vă urăm sănătate, bucurie și să aveți aceeași atitudine pozitivă”, a spus Andriciuc.

Preotul Cărărușă: ”Voi v-ați iubit 50 de ani, de acum înainte să vă mai iubiți vreo 50 de ani”

Un discurs emoționant a avut și preotul Cărărușă. El le-a transmis ”cuplurilor de aur” să se iubească în continuare cum au făcut-o și pe parcursul celor 50 de ani de conviețuire arătând că ”fără a doua aripă, dragostea, nu putem zbura către Împărăția lui Dumnezeu”. ”50 de ani de căsătorie. Nu-i ușor dar nici greu nu e dacă căutăm la ceea ce ne învață Mântuitorul nostru Iisus Hristos ”să vă iubiți unul pe altul așa cum v-am iubit eu pe voi”. Dacă vom înțelege că întru aceasta suntem noi creștinii deosebiți de ceilalți, dacă vom avea dragoste între noi, credința este una din aripile pe care ni le-a lăsat de la Dumnezeu…dar fără a doua aripă dragostea nu putem zbura către Împărăția lui Dumnezeu. De aceea aveți credință în Dumnezeu și în mine, aveți credință și eu vă voi binecuvânta pe voi. Iubiților credincioși ați petrecut acești 50 de ani în multe necazuri, în multe suferințe. Nu e ușor, e greu dar e frumos. E frumos când totul se termină cu bine. Încercările slavă Domnului sunt și de la prieteni și de la dușmani. Încercări sunt din toate punctele de vedere dar dacă îl avem pe Hristos în inimă în sufletul și conștiința noastră le biruim pe toate. Mântuitorul nostru de nenumărate ori a spus aveți credință și mai mare decât credința este dragostea pentru că într-o căsnicie dacă nu e credință, dacă nu este dragoste aceea nu e căsnicie. Iubiți-vă mult dragii mei așa cum spune domnul primar la cununii. Voi v-ați iubit 50 de ani de acum înainte să vă mai iubiți vreo 50 de ani. Ați auzit ce spune Evanghelia să ne iartați dacă vreți să fiți iertați. Ne certăm cu soția, cu nu știu cine, cu copii dar dacă nu ne iertăm….nu e ușor să ierți… e cel mai greu. Mânieți-vă dar nu țineți mânie. Mânia e de la cel viclean. Dragostea e de la Dumnezeu”, a spus preotul Cărărușă.

În cele 13 ediții ale ”nunții de aur” la Șcheia au fost sărbătorite 358 de cupluri

De menționat că ”nunta de aur” la Șcheia se află la a 13-a ediție. În cei 13 ani au fost sărbătorite 358 de cupluri care au 857 de copii, 1.554 de nepoți și 267 de strănepoți.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava