MOPAN Suceava

Primarul comunei Adâncata, Viorel Cucu, a ridicat problema excluderii lui Ilie Niţă din PNL şi l-a invitat să plece din sala mare a Casei de Cultură din municipiul Suceava, acolo unde duminică a avut o întâlnire a activului de partid cu conducerea centrală a PNL. Intervenția lui Viorel Cucu a fost aplaudată de liberali. ”Colegiul Director Naţional a cerut excluderea din partid a lui Ilie Niţă. Să-și dea demisia din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi să rămână consilier judeţean. Dacă nu îşi dă demisia ne face mai mult rău. Mă întreb în ce calitate se află în sală?”, a spus Cucu.”Domnule Ilie Niţă aţi auzit glasul primarilor şi vă rog să vă vedeţi de drum”, a declarat la rându-i copreședintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur.

”Suntem un singur partid şi trebuie să învăţăm cu toţii să convieţuim, să ne înţelegem şi să luptăm nu în interiorul partidului, ci în afara lui, cu PSD, pentru că PSD creează probleme în toată România”, a încercat să aplaneze starea de tensiune copreședintele PNL Suceava, Ștefan Alexandru Băișanu.

Primarul de Adâncata l-a vrut pe Ilie Niță scos din sală la reuniunea cu liderii naționali ai PNL, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava