Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul municipiului Falticeni, Catalin Coman, a declarat miercuri ca gradul de realizare a lucrarilor la noul spital din localitate a ajuns dupa patru ani de mandat la 88,78% precizind ca in 2012 cind a preluat functia de primar gradul de executie era de doar 28%. El a tinut sa aduca aceste lamuriri dupa ce in spatiul public au fost lansate informatii care nu au nici o legatura cu realitatea. Potrivit primarului, in perioada 2012-2015, municipiul Fălticeni a primit peste 38 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la noul spital sume care au venit atât de la Ministerul Sănătăţii cât şi din alocări din Fondul de rezervă al Guvernului României.

Istoria finanţării, a precizat Coman, începe însă din anul 2011, când Ministerul Sănătăţii a alocat Fălticeniului suma de 20 de milioane de lei pentru demararea lucrărilor. “Din această sumă, administraţia locală de atunci a cheltuit, în acel an, doar 1,8 milioane de lei. Din păcate, aceeaşi administraţie locală a ales să returneze bugetului de stat 95% din banii alocaţi, la sfârşitul anului 2011. În anul 2012, când am preluat conducerea Primăriei Fălticeni, gradul de realizare a lucrărilor la noul spital era de 28%, şi a fost adus, după patru ani de finanţare, la 88,78%”, a explicat primarul. El a prezentat detaliat finantarea din perioada 2012-2015. “In 2012 au fost alocate 10 milioane de lei, de la Ministerul Sănătăţii bani care au fost cheltuiti integral.

In 2013 au fost alocate 13 milioane de lei, 3 milioane de la Ministerul Sănătăţii si 10 milioane din Fondul de rezervă al Guvernului României sume care de asemenea au fost cheltuite integral. In 2014 am primit 10 milioane de lei, de la Ministerul Sănătăţii 5 milioane de lei şi din Fondul de rezervă al Guvernului României alte 5 milioane de lei. Au fost cheltuiţi 6 milioane de lei, iar restul de 4 milioane de lei au fost reportaţi cu aceeaşi destinaţie în bugetul local al municipiului Fălticeni pe anul 2015. Anul trecut au fost alocate 5 milioane de lei, de la Ministerul Sănătăţii bani care au fost cheltuiţi integral. S-au făcut cheltuieli, în sumă de 400.000 de lei, din fondurile reportate ale anului 2014.

Astfel, la sfârşitul anului 2015, a fost reportată pentru anul 2016, cu aceeaşi destinaţie, suma de 3,4 milioane de lei. Din fondurile alocate, s-au platit 13.956 de lei catre dirigenţia de şantier SC BICOPI SRL, contract semnat de fostul manager, 7.714 lei catre dirigintia de santier SC ART EGO SRL, contract semnat de fostul manager, 314.389 de lei pentru servicii de asistenţă tehnică SC PROTEUS SRL, contract semnat de fostul manager, 252.254 de lei catre Inspecţia de Stat în Construcţii (cote ISC), 255.309 de lei catre E.ON Energie si 7.000 de lei expertiza tehnică securitate la incenidu (Ioan Alexandrescu). Pentru contractul de lucrări derulat de asocierea de firme având ca lider SC GENERAL CONSTRUCT SA, s-a plătit suma de 34.707.169,11 lei (din total contract în valoare de 39.099.509 lei). Gradul de realizare a lucrărilor, pe contract, a fost de 88,78% la sfârşitul anului 2015”, a aratat Catalin Coman.

“Din păcate, în anul 2016, după patru ani de finanţare, Guvernul României nu a alocat sume de bani pentru investiţia de la Fălticeni”

El a mentionat ca urmare a modificării legislaţiei în domeniul situaţiilor de urgenţă şi a normelor de avizare în domeniul medical, au apărut lucrări suplimentare care au impus un nou contract de lucrări, contract aflat în acest moment în procedură de atribuire, valoarea cea mai mică ofertată fiind de 12,8 milioane de lei. Suma necesară pentru finalizarea spitalului este de aproximativ 14 milioane de lei. “Din păcate, în anul 2016, după patru ani de finanţare, Guvernul României nu a alocat sume de bani pentru investiţia de la Fălticeni. Menţionez că am fost de trei ori în acest an la Ministerul Sănătăţii. Am discutat cu ministrul secretar de stat şi am verificat dacă documentaţia trimisă de noi la Ministerul Sănătăţii şi DSP Suceava este corect întocmită. Am adus argumente pentru continuarea finanţării şi aşteptăm reacţia firească a Guvernului României care s-a angajat public să finalizeze investiţiile aflate în stadiu înaintat de realizare. Sunt convins că 88,78% reprezintă un nivel de realizare a investiţiei suficient de mare şi în viziunea Guvernului, aşa cum au declarat şi oficialii Ministerului Sănătăţii”, a mai spus primarul de Falticeni.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava