Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul comunei Moldovița, Traian Iliese, salută inițiativa președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, de a moderniza drumul forestier Putna – Moldovița în scopul dezvoltării turismului în zonă. ”Inițiativa este extraordinară. Discuțiile pe tema asta le avem de doi trei ani de zile și mă bucur că domnul președinte a îmbrățișat ideea. Modernizarea drumului va scurta distanța între Putna și Moldovița și va contribui la dezvoltarea turismului în Bucovina. Avem două mănăstiri foarte importante, Putna și Moldovița, mai avem Sihăstria Putnei și Acoperământul Maicii Domnului sau Secrieș care vor fi puse în valoare mai mult. La Moldovița funcționează Muzeul Ouălor Încondeiate care este cel mai frumos din țară poate chiar din lume, există mocănița așa că turiștii au ce vedea. În ultimii doi ani zona a fost foarte căutată de turiști care vin să se oxigeneze, vin pentru aerul curat de aici”, a spus primarul de Moldovița. Drumul forestier în lungime de 20 de kilometri ar urma să fie preluat de primările din Putna și Moldovița și asfaltat. ”Deja am fost pe teren iar cînd vremea va fi prielnică mergem cu inginerul de la cadastru să facem ridicarea topo și toate celelalte proceduri pentru ca documentația să plece urgent la Direcția Silvică, la Regia Națională a Pădurilor și apoi la Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor pentru ca în final să se aprobe hotărârea de guvern ca să putem începe cât mai rapid lucrările. Domnul președinte Flutur vrea ca acest drum să-l modernizăm în regim de urgență pentru că este extraordinar de important pentru turismul din Bucovina”, a mai spus Traian Iliese. Amintim că la sediul Consiliului Județean a avut loc deja o primă întâlnire pentru a se discuta pașii care trebuie făcuți pentru modernizarea drumului Putna – Moldovița. Au fost prezenți primarii comunelor Putna și Moldovița, secretarul de stat din cadrul Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, Gelu Puiu, reprezentanți ai Direcției Silvice Suceava, ai Gărzii Forestiere și o echipă tehnică din cadrul Consiliului Județean Suceava. Proiectul se va numi ”Drumul celor patru mănăstiri”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava