Primarul de Rădăuţi, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Primarul PDL al municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Măsura a fost dispusă, pe 29 ianuarie 2014, de procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Suceava. Decizia a fost comunicată, astăzi, de Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al Parchetului. Conform sursei citate, Aurel Olărean este acuzat că, începînd cu iulie 2012, nu şi-a îndeplinit, cu ştiinţă, atribuţiile de serviciu prevăzute de Statutul aleşilor locali, în sensul că nu a propus Consiliului Local Rădăuţi să constate încetarea de drept a mandatului consilierului PSD Nistor Tătar. În acelaşi timp, el nu a semnat referatul constatator întocmit de secretarul Rădăuţilor şi nu a iniţiat un proiect de hotărîre prin care să se ia act de situaţia apărută şi să se declare vacant locul lui Nistor Tătar, care şi-a dat demisia. Asta, deşi primarul avea obligaţia să includă proiectul pe ordinea de zi a primei şedinţe ordinare. Procurorii au stabilit că prin neîndeplinirea acestor atribuţii, Aurel Olărean a cauzat o vătămare intereselor legale ale părţii vătămate Simion Sticleţ, „concretizată în dreptul acesteia de a îndeplini o funcţie de autoritate publică şi de a-şi exercita mandatul încredinţat în urma votului liber exprimat de membrii colectivităţii locale, în faţa cărora este responsabilă”. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Rădăuţi.
Primarul de Rădăuţi, trimis în judecată pentru abuz în serviciu,