Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, anunță susținerea pentru primarul de Vatra Dornei, Ilie Bonches, în vederea implementării proiectului vizând modernizarea cetralei termice pe rumeguș. Flutur împreună cu Boncheș a vizitat șantierul unde se execută lucrările de modernizare a centralei termice pe rumeguș apreciind efortul făcut de municipalitate în condițiile în care ”gazul metan nu mai vine, fiind blocat de guvernul PSD în Pasul Mestecăniș”.

”Apreciez in mod deosebit ce a făcut primarul Ilie Bonches care, așa cum ii șade bine unui primar gospodar, s-a ocupat din timp de modernizarea acestei centrale termice”

Flutur a arătat că Primăria Vatra Dornei a făcut un împrumut în valoare de 5,7 milioane de euro pentru reabilitarea centralei termice pe bază de rumeguș și lemn. În cadrul proiectului se vor putea achiziționa și două cazane noi. Această investiție era absolut necesară, în condițiile în care vechile cazane erau uzate și depășite din punct de vedere tehnic. Până în septembrie cele două cazane noi ar putea fi funcționale. Centrala termică modernizată din Vatra Dornei va furniza căldură către 7.000 de dorneni, adică circa 2.200 de apartamente, dar și pentru unele instituții publice. ”Apreciez in mod deosebit ce a făcut primarul Ilie Bonches care, așa cum ii șade bine unui primar gospodar, s-a ocupat din timp de modernizarea acestei centrale termice, iar eu sunt alături de el și ca în fiecare an voi cere plenului Consiliului Județean Suceava să acordăm și noi un sprijin financiar pentru acest efort al municipalității dornene”, a spus Flutur.

 

”Solicit Guvernului să găsească urgent măsuri de deblocare pentru că Vatra Dornei este un oraș de munte, unde timpul friguros e de șase luni pe an”

El a făcut un nou apel către Guvernul PSD de la București pentru a debloca construcția magistralei de gaz metan de la Pojorâta spre Vatra Dornei. ”Au tot promis, dar #NIMIC. După cum se știe această investiție este blocată după ce Guvernul a deschis proces cu biserici din județul Suceava, pentru cele 30 de hectare de păduri pentru fiecare parohie. Solicit Guvernului să găsească urgent măsuri de deblocare pentru că Vatra Dornei este un oraș de munte, unde timpul friguros e de șase luni pe an. La întâlnirea de luni noaptea problema gazului metan blocat în pasul Mestecăniș, județul Suceava, nu a fost luata în discuție. Nu, nici măcar cea a gazului din județul Hunedoara”, a încheiat Gheorghe Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava