Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat că își dorește ca noul an școlar să se desfășoare cu prezența fizică a elevilor în unitățile de învățământ din acest municipiu. Prezent la deschiderea anului școlar de la Colegiul Național „Nicu Gane”, primarul Cătălin Coman a spus că în funcție de evoluția pandemiei, municipalitatea este pregătită pentru a asigura toate condițiile și pentru învățământul online. Cătălin Coman a spus că pentru el este o onoare să fie prezent la deschiderea anului școlar de la Colegiul Național Nicu Gane. „Acest colegiu a reprezentat o bornă extrem de importantă pentru mine, pentru că așa cum sunteți și voi, patru ani am fost elev aici. Apoi 12 ani am fost profesor la Colegiul Național Nicu Gane, aici sunt acasă și mă simt extrem de onorat și mulțumit sufletește că sunt la deschiderea unui nou an școlar alături de voi. Și așa cum spuneam există un parteneriat extrem de strâns între școală, Consiliul Local și Primărie. Trăim vremuri nu foarte plăcute cu această pandemie, vedeți că suntem cu mască, nu ne convine, unde e lege nu-i tocmeală, dar ne pregătim să avem un an școlar cu prezență fizică. Ceea ce este foarte important pentru că din păcate anul trecut am pierdut, așa parțial, o bună bucată din timp cu sistemul acesta online. Noi suntem pregătiți ca primărie și pentru varianta cealaltă, dar nu ne-o dorim”, a declarat Cătălin Coman. El a arătat că Primăria Fălticeni a semnat și implementează un proiect cu finanțare europeană, în valoare de 9,2 milioane de lei pentru achiziția a 6.450 de tablete și a 350 de laptopuri. ”Fiecare elev din Fălticeni, fie că e vorba de școala gimnazială, de liceu va avea propria tabletă, iar fiecare coleg profesor, câte un laptop. Și toate acestea se vor întâmpla în această toamnă, după ce finalizăm procedurile birocratice în ceea ce privește achiziția”, a declarat primarul din Fălticeni.

În final, Cătălin Coman le-a transmis elevilor și profesorilor să aibă un an școlar plin de realizări. „Vreau să vă urez un an școlar plin de realizări și de împliniri, multă sănătate și să ne revedem la sfârșitul acestui an cu rezultate foarte bune în activitatea școlară și în activitățile extrașcolare. Iar colegilor mei profesori le urez multă răbdare și toate cele bune. Mult succes!”, a spus Cătălin Coman.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava