Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, nu acceptă ca părinții să dea bani pentru fondul clasei sau fondul școlii

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, nu este de acord ca părinții să dea bani pentru fondul clasei sau fondul școlii în unitățile de învățământ din acest municipiu. Bogdan Loghin a ținut să mulțumească public tuturor părinților care i-au semnalat derapajele administrative din unele unități de învățământ de pe raza municipiului.
„Referirea directă se face la strângerea fondurilor pentru clasă sau/și pentru școală. Asta nu trebuie să aibă loc!”, a subliniat Loghin. El a arătat că unitățile de învățământ primesc fonduri pentru funcționare, din bugetul local al Primăriei, la care se adaugă sponsorizările, fondurile europene și fondurile venite benevol prin Asociațiile de părinți, care au personalitate juridică, și care dețin o formă legală de funcționare, demonstrând transparență fiscală!
„Nu se admit alte forme de <colectă>, venită de la părinți, și așa greu încercați de toate neajunsurile vremurilor complicate pe care le trăim”, a transmis primarul din Rădăuți.
În acest sens, în cursul zilei de astăzi, 20 septembrie 2022, primarul Bogdan Loghin i-a convocat în sala de ședințe a Primăriei pe toți directorii unităților de învățământ din municipiul Rădăuți pentru a discuta cu aceștia aspectele menționate anterior.
„De la draperii, covoare, flori, medalii, diferite obiecte birotice și/sau electronice, costurile acestora nu trebuie să fie suportate de părinții elevilor din unitățile de învățământ! Aceste derapaje nu trebuie să aibă loc, iar actul educațional nu trebuie să fie condiționat de buzunarul părintelui. Vă mulțumim pentru încredere, dragi cetățeni, și vă sugerăm să ne semnalați cu și mai multă înverșunare orice situație neconformă cu care vă confruntați în orice instituție din municipiul nostru”, a mai spus Loghin.