Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a fost prezent joi după amiază la Marșul Absolvenților USV, organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, împreună cu Casa de Cultură a Studenților Suceava unde a invitat USV în proiectul “100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”

”Am participat la Marșul Absolvenților USV, organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, împreună cu Casa de Cultură a Studenților Suceava. Mă bucur că am fost alături de studenți și profesori pentru acest moment special din viața lor. Am sărbătorit cu entuziasm reușitele lor academice, privind în același timp spre viitorul capitol din viața lor. Le urez succes în viitoarele lor cariere! Să nu se oprească niciodată din învățat! Doar așa se vor putea dezvolta profesional și vor putea să contribuie la un viitor mai bun, atât pentru ei, cât și pentru comunitățile din care fac parte. În cadrul festivității de absolvire am făcut o invitație Universității, dar și absolvenților și studenților de a fi partenerii municipalității în proiectul “100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”. Acum avem o șansă istorică să lăsăm un oraș inteligent și ecologic generațiilor viitoare, iar mințile iscusite din cadrul universității ne pot ajuta să ne atingem obiectivul.

Îi felicit și pe profesorii care i-au ghidat pe parcursul ultimilor ani și îi asigur că, împreună cu Primăria municipiului Suceava și Consiliul Local, le voi fi alături și voi susține Universitatea și în viitor în misiunea lor nobilă de a forma tinerii României”, a  transmis Ion Lungu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava