Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a participat, la Paris, la invitația concernului <Rossmann>, la sărbătorirea împlinirii a 100 de ani de la înființarea grupului care deține și combinatul <Ambro>. În timpul evenimentului, primarul i-a înmînat președintelui concernului francez, Bernard Rossmann, titlul de <Cetățean de Onoare al municipiului Suceava>, aprobat anul trecut de către Consiliul Local. Titlul i-a fost acordat pentru 25 de activitate în România și realizarea de investiții în valoare de peste 100 de milioane de euro la <Ambro>. De asemenea, Ion lungu i-a oferit lui Bernard Rossmann medalia aniversară <630 de ani de atestare documentară a orașului Suceava> și medalia aniversară <500 de ani de la sfințirea Bisercii Sfîntul Gheorghe de la Mănăstirea Sfîntul Ioan cel Nou>. Președintele grupului Rossmann a vizitat biserica. Fostul director economic al <Ambro>, primarul Lungu a menționat că, la ora actuală, combinatul este cel mai mare agent economic din oraș, din punct de vedere al cifrei de afaceri și are 600 de salariați. El a mai spus: „În acest an s-au împlinit și 60 de ani de la înființarea AMBRO SA – fostul CCH Suceava. Pe tortul aniversar era scris: ROSSMANN 100 ANI! AMBRO 60 ANI!”

Primarul Lungu prezent la Paris la sărbătorirea Centenarului grupului ROSSMANN proprietarul "Ambro. Medalii și distincții pentru președintele grupului francez, 1.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava