MOPAN Suceava

Şedinţă de comandament tensionată la Primăria municipiului Suceava. Nemulţumit de ritmul foarte slab al unor lucrări de investiţii primarul Ion Lungu s-a dezlănţuit împotriva constructorilor ameninţând chiar cu rezilierea contractelor. Este cazul investiţiei pentru racordarea la energia electrică a cartierului Europa de pe Tătăraşi dar şi a lucrărilor la noul gard de la cimitirul Pacea.

„Avem două lucrări pe care nu ştim cum să le scoatem la capăt. Energia electrică în cartierul Europa. Săptămâna tercută constructorul a spus că a adus stâlpii iar eu am spus că iau fanfara să-i întâmpin. I-am văzut şi nu au fost buni. Sunt mai mici decât cei din contract. Nici nu i-am lăsat să-i descarce şi le-am spus că-i trimită înapoi şi să aducă alţii. Mi se pare o mare neseriozitate. Au spus că aduc alţi stâlpi în două săptămâni. Nu este în ordine pentru că nu au respectat contractul. Nu ştiu ce se întâmplă pentru c de jumătate de an nu pot să aducă 50 de stâlpi de electricitate. Nu ştiu ce vom face dar ne gândim chiar la rezilierea contractului. Gardul la cimitir. Nu s-a lucrat deloc deşi termenul a expirat. Îmi este frică că lucrarea nu o să fie gata pe 28 noiembrie. Un fleac de lucrare. Dar asta este la noi la români firmele nu au capacitate. Mergem cu biciul şi cu zăhărelul”, a spus Lungu. Primarul Sucevei a avut totuşi şi cuvinte de apreciere pentru modul în care se derulează unele investiţii amintind aici de lucrările la statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare sau de lucrările de extindere a reţelelor electrice în Burdujeni.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava