Primarul Negură a demarat demersurile pentru obținerea avizelor la al doilea tronson al pîrtiei de schi de pe Rarău

Primarul Cîmpulungului Moldovenesc, Mihăiță Negură, a început demersurile pentru obținerea avizelor necesare construcției celui de-al doilea tronson al pîrtiei de schi de pe Rarău. Mihăiță Negură a spus că cel de-al doilea tronson al pîrtiei are o lungime de 1,6 kilometri, iar valoarea lucrărilor se ridică la 6 milioane de euro. Cât privește primul tronson, primarul speră să finalizeze construcția pînă la sfârșitul acestui an.
Mihăiță Negură a explicat că pîrtia va putea fi pusă în funcțiune abia după ce va fi omologată. Pe de altă parte, Primăria Câmpulung Moldovenesc caută soluții pentru administrarea investiției. Mihăiță Negură a declarat că există două posibilități. Consiliul Local ar putea să aprobe înființarea unui nou compartiment în primărie pentru administrarea pîrtiei, ceea ce înseamnă angajarea a 15 lucrători. A doua variantă ar fi ca administrarea pîrtiei să fie scoasă la licitație pe SEAP.
Primarul Negură a demarat demersurile pentru obținerea avizelor la al doilea tronson al pîrtiei de schi de pe Rarău,