MOPAN Suceava

Începînd cu data de 28 noiembrie și pînă la sfîrșitul anului, municipalitatea rădăuțeană va derula diverse manifestări. Astfel, potrivit primarului Nistor Tătar, pe 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei, la Casa de Cultură vor avea loc conferințe, seminarii și un spectacol cu Ansamblul „Florile Bucovinei”. Cetățenii care vor participa la eveniment vor fi serviți cu fasole cu cârnați. Pe 5 decembrie, în același loc este programat un Concert de Crăciun susținut de Gabriel Cotabiță și Gabriel Dorobanțu. Pe 23 decembrie, în intervalul orar 16.00-18.00, Moș Crăciun va împărți daruri în Piața Centrală a Rădăuților. Tot Piața Centrală va găzdui pe 30 decembrie un festival de obiceiuri de iarnă, iar a doua zi, de la ora 22.00, Revelionul în aerul liber. Pe scenă vor urca, printre alții, cîntărețul de hip-hop Shift și trupa Hora. Revelionul în aer liber se va încheia cu un foc de artificii. Pe de altă parte, între 23 și 27 decembre, Primăria Rădăuți așteaptă colindători.

PROGRAMUL  ACTIVITĂȚILOR organizate de MUNICIPIUL RĂDĂUȚI cu ocazia SĂRBĂTORILOR de IARNĂ în perioada 28.11.2019 – 04.01.2020

28 Noiembrie 2019 – Ziua Bucovinei

Sala mare a Casei de Cultură – orele 16.00 – 17:30 – Sărbătorirea Zilei Bucovinei

Organizatori:   –  Primăria Rădăuți, Consiliul Local Rădăuți, Societatea pentru Cultură și literatură ”Bucovina”, Filiala ANCMRR Rădăuți și Clubul Pensionarilor;

Conținut:

– Simpozion;

– Alocuțiuni și comunicări;

– Program artistic tematic susținut de Ansamblul ”Florile Bucovinei”;

– Mic protocol pentru cetățenii municipiului;

29.11.2019 – 01.12.2019 –  Klavier Art Duo Festival  (festival de pian)

29.11.2019 – 01.12.2019 –  Sala mare a Casei de cultură Klavier Art Duo Festival – Rădăuţi 2019, ediţia a III-a

Organizatori: – Casa de Cultură;

Conținut: – festival de pian la patru mâini;

 1 Decembrie– Ziua Națională a României

Monumentul Eroilor neamului din str. Bogdan Vodă și Monumentul Eroilor din cimitirul municipal – orele 12:30 – 13:45  –  Ceremonie de depunere coroane;

Organizatori:   –  Primăria Rădăuți, Consiliul Local Rădăuți, Casa de Cultură, Instituții publice locale și Unități de învățământ;

Conținut:

– Slujbă de pomenire;

– Alocuțiuni;

– Depunere de coroane;

 Restaurant ”Național”, Orele 13:45 – 16:00 Masă festivă

Organizatori: – Primăria Municipiului Rădăuți și Consiliul Local Rădăuți;

Conținut:

– masă festivă dedicată  invitaților;

05.12.2019 – Concert de Crăciun

05.12.2019, orele 18:30 – 20:30  – Sala mare a Casei de Cultură Concert de Crăciun;

Organizatori: –  Casa de Cultură a municipiului Rădăuți și Filarmonica Botoșani;

Conținut: – Concert de Crăciun, intrare contra cost. Biletele se găsesc la sediul Casei de Cultură;

– invitați speciali: Gabriel Cotabiță și Gabriel Dorobanțu.

06.12.2019  –  Vine Moş Nicolae!”

06.12.2019 (16:00-17:00) – Parcul central (Foișor)  – Sfântul Nicolae  – Vine Moş Nicolae!”;

Organizatori: Primăria Municipiului Rădăuți și Casa de cultură Rădăuți;

Conținut: –  spectacol pentru copii

– mici cadouri oferite

16.12.2019 – Atelier de Crăciun

16.12.2019 Muzeul ”Samuil și Eugenia Ioneț” – Atelier de Crăciun;

Organizatori: Primăria municipiului Rădăuți și Muzeul ”Samuil și Eugenia Ioneț”;

Conținut: – realizare decorațiuni de Crăciun prin diferite tehnici, în cadrul Proiectului ”Meșteșugim”;

16.12.2019 – 13.01.2020 Expoziție ”Sărbătorile de iarnă în universul tradițional bucovinean”

16.12.2019 – 13.01.2020 – Muzeul ”Samuil și Eugenia Ioneț” –  Expoziție ”Sărbătorile de iarnă în universul tradițional bucovinean”;

Organizatori: – Primăria municipiului Rădăuți și Muzeul ”Samuil și Eugenia Ioneț”;

Conținut: –  Expoziție de măști și obiecte întrebuințate la obiceiurile de iarnă.

19.12.2019 – Concert de colinde “Feeria Crăciunului” – ediţia a XI-a

19.12.2019 (18:00-20:00) – Sala mare a Casei de culturăConcert de colinde “Feeria Crăciunului”- ediţia a XI-a;

Organizatori: Casa de Cultură a municipiului Rădăuți;

Conținut:  – spectacol artistic dedicat Crăciunului;

– accesul gratuit.

20.12.2019 – Activităţi dedicate Revoluţiei Române din Decembrie 1989

20.12.2019 (11:00-13:00) – Monumentul eroilor Revoluţiei, lângă Catedrală Activităţi dedicate Revoluţiei Române din Decembrie 1989;

Organizatori: – Participanţii la Revoluţie;

Conținut:

– slujbă religioasă;

     – depunere de coroane.

22.12.2019 – Concert de colinde  “Hristos se naşte, slăviţi-L”

22.12.2019 (17:00-20:00) – Catedrala Ortodoxă ”Pogorârea Sfântului Duh” – Concert de colinde  “Hristos se naşte, slăviţi-L”;

Organizatori: – Catedrala ortodoxă “Pogorârea Sfântului Duh” și Casa de cultură;

Conținut:  – concert de colinde;

– accesul gratuit.

23.12.2019 – Vine Moş Crăciun!

23.12.2019 (16:00-18:00) – Parc central (foişor)Vine Moş Crăciun!;

Organizatori: – Primăria municipiului Rădăuți și Consiliul local;

Conținut: –  împărţire cadouri

23.12.2019 – 27.12.2019 – Primire colindători de Crăciun

23.12.2019 – 27.12.2019 – Primăria Municipiului Rădăuți – Primire colindători de Crăciun;

Organizatori: – Primăria municipiului Rădăuți și Consiliul local;

Conținut: –  primire colindători

30.12.2019 – Festivalul de datini şi obiceiuri de Anul Nou

30.12.2019 (14:00-18:00) – Piaţa centrală Festivalul de datini şi obiceiuri de Anul Nou;

Organizatori: – Primăria municipiului Rădăuți și Consiliul local;

Conținut: – spectacol artistic.

31.12.2019  –  Revelion 2020

31.12.2019 (22:00-01:00) – Piaţa centralăRevelion 2020;

Organizatori: – Primăria municipiului Rădăuți și Consiliul local;

Conținut:  – concert artistic cu Shift și HORA;

– foc de artificii.

04.01.2020 – Revelionul pensionarilor

04.01.2020 – Restaurant “Tărăncuţa”Revelionul pensionarilor

Organizatori: – Primăria municipiului Rădăuți și Consiliul local

Conținut: – petrecere destinată persoanelor vârstnice

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava