MOPAN Suceava

Evenimentul de la Putna de joi, 2 iulie, prilejuit de praznicul Sfântului Ștefan cel  Mare a confirmat faptul că PSD l-a pierdut pe primarul acestei comune, George Coroamă, care acum este susținător al PNL. La Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Putna Coroamă a însoțit delegația liberală condusă de deputatul Ioan Bălan, alături de care s-au aflat printre alții deputata Sanda Maria Ardeleanu, omul de afaceri Dumitru Mihalescul, viceprimarul Sucevei, Ovidiu Doroftei, Marius Zmău, Vasilică Băițan și independentul Ion Lungu, primarul municipiului reședință de județ. Asta deși la eveniment s-a aflat și șeful său pe linie politică, Cătălin Nechifor, președintele PSD Suceava și al Consiliului Județean. George Coroamă va candida cel mai probabil la alegerile de anul viitor cu susținerea PNL în calitate de simpatizat al acestui partid. De altfel, deputatul Ioan Bălan declara recent într-o conferință de presă că mai mulți primari social democrați din județul Suceava vor candida la alegerile locale din 2016 pentru PNL dându-l ca exemplu pe primarul de Putna.

Primarul PSD al comunei Putna, prima apariție în public alături de PNL, 6.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.0/10 (2 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava