MOPAN Suceava

Centrele pentru tratarea pacienților cu afecțiuni oncologice din cadrul Spitalului Județean Constanța, Spitalului Județean Galați, Spitalului Județean Baia-Mare, Institutului Oncologic București „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” și Spitalului Universitar de Urgență Elias vor fi dotate cu sisteme complete de radioterapie în valoare totală de 11 milioane lei.

Contractele pentru dotarea celor cinci centre de radioterapie au fost semnate astăzi, la Palatul Victoria, de către ministrul Sănătății, Florian Bodog, și reprezentantul companiei furnizoare Elekta Limited UK, Jaroslaw Lange. Ceremonia a avut loc în prezența viceprim-ministrului Marcel Ciolacu, ministrului Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, președintelui Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, și a managerilor centrelor beneficiare.Echipamentele vor fi achiziționate în baza Acordului de împrumut cu Banca Mondială, în cadrul căruia sunt prevăzute 38 de milioane de euro pentru achiziția de echipamente de radioterapie.

În etapa următoare a acestui proiect, vor fi dotate cu echipamente de radioterapie încă trei centre pentru pacienții cu afecțiuni oncologice, aflate în prezent la finalul fazei de evaluare. Este vorba despre centrele de radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Oradea, Spitalului Județean Craiova și Institutul Oncologic prof.dr. I. Chiricuță Cluj Napoca, pentru care au fost lansate deja procedurile de licitație.

”Este pentru prima oară când România investește în radioterapie. Avem o economie sănătoasă, avem cea mai mare creștere economică din Europa, trebuie să avem și investiții în sănătate, astfel încât beneficiarii, cetățenii României, să beneficieze de standarde de aplicabilitate cât mai ridicate”, a declarat vicepremierul Marcel Ciolacu.

Toate aceste achiziții reprezintă un prim pas din proiectului de retehnologizare a spitalelor din România, parte a Programului de guvernare, au subliniat, la rândul lor, ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, și ministrul Sănătății, Florian Bodog. După dotarea centrelor menționate cu sisteme complete de radioterapie, programul de retehnologizare a spitalelor din România va continua prin dotarea fiecărui spital județean cu computer-tomograf și echipamente RMN, tot în baza acordului cu Banca Mondială.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava