MOPAN Suceava

Centrul de Excelență Tricolorii11 din Târgu Mureș, primul la nivel național, a fost inaugurat oficial sâmbătă, 19 septembrie, în prezența a peste 150 de persoane: elevi care țintesc performanța sportivă, fotbaliști cu multă experiență, părinți, profesori și staff tehnic.

Printre invitați s-au numărat reprezentanți ai autorităților locale și personalități ale fotbalului: Gabi Balint, Florea Ispir, George Ciorceri, Iuliu Hajnal, Attila Kanyaro sau Arpad Fazakaș.

”Fotbalul românesc are nevoie de acest sistem centralizat de pregătire pentru tinerii jucători. Le mulțumesc acestor copii talentați, părinților care i-au susținut în drumul spre înalta performanță. Îmi doresc un singur lucru: peste cinci ani să ne bucurăm împreună de performanța acestor tineri foarte talentați”, a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu, la inaugurarea de la Târgu Mureș.

”Sunt reprezentantul unei acțiuni similare, din 1978, de la centrul de pregătire Luceafărul. Am fost și eu într-un program similar cu cel al băieților pe care i-am cunoscut la Târgu Mureș, acolo am învățat școală, școala fotbalului și multe alte lucruri care m-au ajutat în carieră. Să îi vedem pe cât mai mulți dintre ei jucând în prima ligă și la Echipa Națională!”, a punctat fostul internațional Gabi Balint.

”Îmi doresc să continuăm cu succes acest proiect important din care și orașul Târgu Mureș a fost ales și
și-a dorit să facă parte. Sper să ne vedem peste ani și să vorbim despre performanțele acestor jucători talentați care sunt în echipa Centrului de Excelență Tricolor11”, a spus viceprimarul Municipiului Târgu Mureș, Claudiu Maior.

Miercuri, 23 septembrie, la Timișoara, a avut loc inugurarea celui de-al doilea Centru Tricolor11, în cadrul unui eveniment la care au participat 200 de invitați. Au fost alături de echipa FRF atât reprezentanți ai instituțiilor locale, cât și numeroși oameni de fotbal: Paul Codrea, Cosmin Contra, Adrian Săvoiu, Florin Bătrânu, Petre Vlătănescu, Viorel Vișan, Valentin Velcea, Jackie Ionescu, Emerich Dembrovchi, Alin Artimon, fostul arbitru Nicolae Grigorescu.

Evenimentul a fost completat de inaugurarea terenului cu suprafață sintetică realizat de Federația Română de Fotbal pentru Centrul Tricolor11 Timișoara, printr-un amical al tinerilor jucători de la Centru împotriva echipei Vojvodina Novi Sad din Serbia.

”Suntem fericiți să înscriem Timișoara și Banatul pe harta talentelor și infrastructurii sportive pentru copii. Și să inaugurăm, în plus, și un teren de fotbal dedicat activității Centrului, doar un pas din programul nostru de dezvoltare a infrastructurii fotbalistice din România. Din toți jucătorii care au îmbrăcat tricoul echipei naționale începând cu 1922 și până azi, județul Timiș se poate mândri cu o performanță aparte. Este județul care a furnizat cei mai mulți tricolori, exceptând Bucureștiul, este zona în care s-au născut 66 dintre eroii Echipei Naționale din toate timpurile. Cu siguranță Centrul Tricolorii Timișoara se va înscrie în acest parcurs al performanței!”, a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu, la inaugurarea Centrului de Excelență Tricolor11 Timișoara.

”Centrul de Excelență în fotbal din Timișoara va oferi, cu siguranță, posibilitatea copiilor dintr-o mare parte a țării să se pregătească pentru performanță. Este cel mai lăudabil proiect din fotbal din ultimii 25 de ani. Dacă în anii ’90 am avut performanțe înalte în fotbal, asta s-a datorat unui proiect de creștere a copiilor care a funcționat cu ceva ani în urmă. Le urez mult succes tuturor celor implicați în acest proiect!”, a precizat primarul Municipiului Timișoara, Nicolae Robu.

Echipa FRF prezentă la cele două evenimente a fost formată din: Răzvan Burleanu (președinte), Radu Vișan (secretar general), Gabriel Bodescu (secretar general adjunct), Miodrag Belodedici (consilier), Marcel Pușcaș (manager dezvoltare regională), Jean Vlădoiu (președinte fan club), Andrei Vochin (consilier), Ciprian Paraschiv (manager dezvoltare fotbalistică), Pavel Velcotă (manager competiții juniori).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava