Concert pascal
MOPAN Suceava

Prim-ministrul Viorica Dăncilă l-a primit astăzi, 13 martie, pe Ramiro Fernandez Bachiller, ambasadorul Regatului Spaniei la București.

Cei doi oficiali au exprimat satisfacția pentru relația bilaterală excelentă, confirmată de  Parteneriatul Strategic.

Discuțiile s-au concentrat asupra modalităților concrete de relansare a dialogului politic bilateral, a dinamizării cooperării sectoriale, în perspectiva organizării următoarei ședințe comune de guvern.

O atenție deosebită a fost acordată diversificării relațiilor economice, valoarea schimburilor comerciale româno-spaniole ajungând în 2017 la un nivel record de aproape 4 miliarde de euro.

Prim-ministrul român a reafirmat interesul pentru atragerea investițiilor spaniole în România, în domenii ca: infrastructura rutieră și energetică, industria auto, de turism, hotelieră și agro-alimentară, în domeniul bancar, IT&C. S-a evocat, de asemenea, cooperarea româno-spaniolă în domeniile reformei administrative, afacerilor interne, muncii și protecției sociale, al promovării egalității de gen, precum și protecției familiei și copilului.

Doamna Viorica Dăncilă și-a exprimat aprecierea față de sprijinul deosebit acordat de Spania în domeniul educației, în cei zece ani de predare a limbii române în școlile spaniole. În acest context, a fost evidențiat nivelul excelent al liceelor cu predare în limba spaniolă din România, fiind menționată  deschiderea, în viitorul apropiat, de noi astfel de licee la Constanța și Vaslui.

Referindu-se la comunitatea românească din Spania, a doua cea mai mare comunitate românească de peste hotare, prim-ministrul Dăncilă a mulțumit pentru sprijinul pe care autoritățile spaniole îl acordă în procesul de integrare și a analizat împreună cu diplomatul spaniol proiecte care să contribuie la extinderea cooperării bilaterale în domeniile muncii și afacerilor interne.

De asemenea, a fost evocată cooperarea în plan european, România și Spania având viziuni apropiate în mai multe dosare importante, precum și deschiderea de a consolida colaborarea în acest domeniu în perspectiva exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene în 2019.

În finalul întrevederii, Prim-ministrul român a apreciat buna cunoaștere a limbii române de către ambasadorul spaniol, o ilustrare a patrimoniului cultural comun al celor două țări.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava