MOPAN Suceava

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a primit-o astăzi, 12 martie, la Palatul Victoria, pe Stella Ronner-Grubačić, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, într-o vizită de curtoazie.

Tema centrală a discuțiilor dintre cei doi oficiali a constituit-o relația bilaterală dintre România și Olanda. Cu acest prilej, a fost reconfirmat angajamentul ambelor părți pentru consolidarea relației bilaterale, cu accent pe relansarea dialogului politic, dezvoltarea cooperării economice și sectoriale.

De asemenea, au fost discutate aspecte referitoare la ridicarea MCV.

Prim-ministrul Dăncilă și-a exprimat satisfacția pentru faptul că Olanda se situează pe primul loc în ceea ce privește investițiile în România, cu un capital investit de peste 9 miliarde de euro. În context, a menționat importanța stimulării schimburilor economice, în scopul depășirii deficitului economic înregistrat de România.

Întrevederea a prilejuit, totodată, un schimb de opinii privind temele de actualitate de pe agenda europeană, fiind reconfirmată voința comună de a aprofunda cooperarea, inclusiv în perspectiva deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene în 2019. De asemenea, demnitarul român a oferit asigurări că țara noastră va acționa ca un partener activ și constructiv, având ca premisă o abordare unitară, pro-europeană, care este susținută atât la nivelul autorităților române în ansamblu, cât şi al cetățenilor. În ceea ce privește tematica extinderii spațiului Schengen, înaltul oficial român a reiterat argumentele părții române pentru susținerea unei decizii favorabile de aderare a României la spațiul Schengen.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava