MOPAN Suceava

Prim-ministrul Viorica Dăncilă l-a primit astăzi, 21 martie 2018, pe ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Statului Qatar la București, Abdullah Nasser Abdullah Alhumaidi.
În cursul convorbirilor, premierul Viorica Dăncilă a exprimat satisfacția pentru tendința pozitivă înregistrată în ultima perioadă la nivelul relațiilor politico-diplomatice, economice și sectoriale. În acest context, a arătat că România și Statul Qatar se află, în prezent, într-o etapă importantă a consolidării cooperării bilaterale, reflectată de deschiderea și voința politică fermă a conducerii celor două state de a impulsiona dialogul pe toate palierele de interes.
Șeful Executivului a reiterat interesul pentru extinderea cooperării bilaterale la nivelul potențialului real oferit de cele două economii, subliniind interesul comun privind creșterea schimburilor comerciale. În acest sens, a evidențiat importanța consolidării dialogului la nivel guvernamental și al mediilor de afaceri, care să conducă la implementarea unor proiecte comune de cooperare.
Un alt subiect abordat a fost prezența comunității românești în Qatar, ca liant între cele două state, reprezentată de personal calificat, activ pe piața muncii în domenii ca aviație (în cadrul companiei Qatar Airways), construcții civile, construcții navale, medical, ospitalitate.
În continuare, cei doi interlocutori s-au referit la posibilitatea realizării de proiecte de investiții qatareze în România, precum și la constituirea de noi parteneriate și platforme de cooperare în domeniile de interes bilateral (energie, agricultură, transporturi, infrastructură, turism etc.).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava