Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul USR-PLUS de Suceava, George Mândruță, este primul parlamentar sucevean care își prezină raportul de activitate de la începutul acestui an. El a ținut să scoată în evidență faptul că în fiecare zi de luni face vizite la Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră înrucât Autostrada Moldovei este o prioritate pe agenda sa și că a adresat întrebări ministrului mediului privind SUMAL 2.0 și implicarea Jandarmeriei Române în sistemul de pază și monitorizare al pădurii. Prezentăm integral raporul de activitate al senatorului Mândruță:

  • 6 ianuarie – Participare la Audierea Online a ambasadorilor desemnați, în calitate de membru în Comisia românilor de pretutindeni.
  • 14 ianuarie – Prima discuție online pe anul acesta privind Programul de orientare NATO, în calitate de membru în Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.
  • 25 ianuarie – Întrevedere cu Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea și Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
  • 1 februarie – Cele două proiecte de modificare a Codului Penal și Procedură Penală, propunerile PSD și ALDE din 2018, respectiv L 238/2018 și L 239/2018, fac parte din atacul asupra justiției început în 2017 de către aceștia – Vot pentru respingere. Link L238 și Link L239
  • 3 februarie – Participare on-line la Forumul Transatlantic al AP NATO 2021, prima etapă.
  • 4 februarie – Întrevedere la Spitalul din Rădăuți ‚,Sf. Dr. Cosma și Damian’’.
  • 17 februarie – Am eliminat pensiile speciale pentru parlamentari – votat PENTRU, lege promulgată în 24 februarie. Link detalii
  • 2 martie – Bugetul pe 2021 a fost votat – Plen reunit în mai multe zile și discuții amendamente în comisiile de specialitate. Link detalii
  • 11 martie – Întrevedere la Vama Siret privind problema iluminatului punctului de frontieră și a condițiilor precare de lucru.
  • 16 martie – Am respins moțiunea împotriva Ministrului Economiei, Claudiu Năsui. Link detalii
  • 22 martie – Am adoptat proiectul care abrogă pensionarea anticipată a judecătorilor și a procurorilor, acesta a fost introdus prin O.U.G. nr. 92/2018, la inițiativa lui Dragnea. Link detalii
  • 24 martie – Videoconferință cu șefii oficiilor consulare din Regatul Spaniei.
  • 24 martie – Vizită de o zi la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, fiind parte din delegația parlamentară.
  • 26 martie – Participare on-line la Forumul Transatlantic al AP NATO 2021, a doua etapă.
  • 30 martie – În cadrul ședinței Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, am avizat favorabil proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari. Link detalii
  • 30 martie – Am participat la ședința reunită pentru audierea candidaților la funcția de ambasador, propuși de MAE.

Raportul prezentat mai sus este bazat pe transparență, pe activitatea desfășurată în comisiile din care fac parte și cea pe plan județean, și am ales să punctez reperele principale ale activității mele din Senat. Consultările și dezbaterile online și cele fizice fac parte din rutina zilei, iar propunerile în vederea legiferării sau problemele ridicate de cetățeni au de asemenea parte de toată atenția mea și analiza echipei mele.

Vă reamintesc de programul săptămânal de audiențe, atât fizic la cabinetul parlamentar din Fălticeni, cât și online, pe platforma Zoom. Continuăm!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava