Comenzi MOPAN Suceava

Fundația OMV Petrom publică raportul primului studiu care evaluează situația și nevoile actuale ale sistemului de Educație timpurie din România. Este vorba despre gradul de inserție în grădinițe, rolul părinților în educația copiilor, relația părinte-grădiniță, dotarea grădinițelor, activitățile și pregătirea copiilor pentru școală, formarea personalului didactic. Studiul, derulat în perioada septembrie-octombrie 2022, reprezintă o primă etapă de implicare a Fundației OMV Petrom în promovarea unei educații timpurii de calitate, adaptată la nevoile societății.

“Educația timpurie de calitate oferă copiilor un start mai bun în viață și le crește șansele de a ajunge la școală echipați cu abilitățile sociale, cognitive și emoționale de care au nevoie pentru a continua să învețe. Aceste beneficii se extind mult dincolo de școala primară. Ne dorim ca Raportul să constituie un punct de pornire pentru toți profesioniștii și organizațiile din domeniu în identificarea de posibile soluții pentru o educație timpurie care îi pregătește cât mai bine pe copii pentru intrarea în școală.” – Amalia Fodor, director Fundaţia OMV Petrom.

Studiul arată că 97% dintre educatori și directori consideră că România are nevoie de o intervenție prioritară și rapidă în domeniul educației timpurii. Mai mult, 95% dintre cadrele didactice susțin că există decalaje de dezvoltare între copiii care încep grădinița la 3 ani și cei care sunt înscriși mai târziu. Gradul de inserție în grădinițe și gradul de participare la activități sunt doi indicatori care ar trebui măsurați și evaluați în dialog. Doar 54% dintre directori spun că procentul copiilor înscriși la grădiniță este de peste 90% în localitatea lor. În același timp, doar 68% dintre educatori spun că peste 90% dintre copiii înscriși frecventează grădinița de cel puțin 4 ori pe săptămână. Educatorii (64%) și directorii (84%) sunt de acord că cea mai potrivită soluție pentru a crește gradul de inserție în grădinițe este subvenționarea hranei copiilor.

Totodată, educatorii susțin în procent de 100% că implicarea părinților în dezvoltarea copilului este absolut esențială și că face cu adevărat diferența nu doar în primii ani de viață ai copiilor, ci de-a lungul întregii vieți: “Din perspectiva noastră, părinții sunt primii educatori ai copiilor”. Aceștia menționează și nevoia unei intervenții urgente pentru informarea și educarea părinților cu privire la importanța grădiniței pentru dezvoltarea copilului și pregătirea lui de școală.

Datele referitoare la nivelul dotărilor grădinițelor arată că există dotări de bază pentru desfășurarea activității, însă acestea nu se ridică la așteptările părților implicate în actul educațional. Doar o treime dintre grădinițe sunt pregătite, în ceea ce privește dotările, pentru a oferi activități diferite față de cele obișnuite (de exemplu: artă, teatru, ecologie, etc). Lipsa de dotări conduce la limitarea tipurilor de activități ce pot fi realizate în grădinițe. Printre nevoile prioritare ale grădinițelor se regăsește și dotarea unor spații exterioare și interioare pentru activități fizice și motrice, iar nevoile în ceea ce privește activitățile educaționale sunt nenumărate, de la simplele hârtii colorate și carioci, la excursii și cursuri diverse.

Formarea personalului didactic din grădinițe este un alt punct nevralgic atins prin intermediul studiului. Chiar dacă directorii și cadrele didactice urmează frecvent programe pentru credite, aceștia menționează în procent de 78% (directorii) și 76% (educatorii) că au nevoie de formare profesională, mai ales pentru cursuri adaptate realității precum cele de identificare, interacțiune și management al copiilor cu CES (cerinţe educaţionale speciale), tehnici moderne de predare sau competențe digitale.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava