Prins de polițisti în timp ce transporta cherestea fără acte

Ieri, în jurul orei 05.00, un tînăr de 19 ani, din Frătăuții Noi, a fost prins de polițiști, la Rădăuți, în timp ce transporta cu o autoutilitară 3,7 metri cubi de cherestea fără acte. Șoferul a fost amendat cu 2.000 de lei, iar materialul lemnos în valoare de 1.700 de lei a fost confiscat și lăsat în custodie la Ocolul Silvic Marginea. De asemenea, autoutilitara, evaluată la 3.000 de euro, a fost indisponibilizată la sediul poliției, conform noilor reglementări legale în domeniu.