Concert pascal
MOPAN Suceava

Vineri seară Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o tânără de 25 ani, din municipiul Suceava, că tatăl ei provoacă scandal la locuința comună.
A fost identificată apelanta care a declarat că în urmă cu puțin timp, pe fondul unui conflict spontan, a fost agresată de către tatăl ei de 55 ani, din municipiul Suceava.
De asemenea, au fost identificate alte două femei de 50 de ani și respectiv de 19 ani, fosta soție și respectiv cealaltă fiică a bărbatului de 55 de ani, care locuiesc în același imobil cu acesta, cele două confirmând cele declarate de către apelantă și reclamând, de asemenea, un comportament agresiv în ultima perioadă din partea bărbatului.
Au fost întocmite formulare de evaluare a riscului conform prevederilor Lg 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, rezultând faptul că exista risc iminent în situația tuturor celor trei femei.
În aceste condiții, după audierile efectuate la sediul Poliției Municipiului Suceava a fost emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 55 de ani, pentru o perioadă de 5 zile, începând cu data de 03.09.2021, până la data de 08.09.2021, înregistrându-se totodată și un dosar penal privind comiterea infracțiunilor de ”violență în familie” și „amenințare”.
În urma activităţilor de punere în aplicare a obligaţiilor prevăzute în ordinul de protecţie provizoriu, bărbatul de 55 de ani a fost evacuat din locuinţa comună, situată în municipiul Suceava, fiind necesară folosirea forței întrucât acesta se afla încuiat într-o încăpere a locuinţei.
Ulterior, persoana în cauză a cooperat cu poliţiștii fiind condusă şi cazată la centrul specializat de primire în regim de urgență.
Totodată, s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ,,violență în familie”.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava