MOPAN Suceava

Maria Ivașcu, o fetiță de numai 7 luni, s-a născut cu o malformație congenitală a intestinului subțire, fiind de mai multe ori la un pas de moarte din cauza unei septicemii totale. După trei operații, în urma cărora i s-a făcut “anus contra naturii” (are scaune prin burtă), micuța a fost stabilizată, dar problemele ei sunt departe de a fi rezolvate.

Acum, Maria Anelisse are nevoie de alte operații complicate, însă în țara noastră acestea nu pot fi făcute în timp util, așa că părinții au găsit ajutor la Clinica Bambino Gesu din Italia, unde boala ei poate fi tratată. Costurile pentru prima intervenție chirurgicală și pentru tratament depășesc, însă, cu mult agoniseala de o viață a familiei: 16.600 de Euro.

În sprijinul copiliei a venit Asociația “Salvează o inimă”, care a demarat o campanie umanitară pe platforma sa de donații online, https://salveazaoinima.ro/campaigns/ivascu-maria/, unde în doar câteva zile, mii de români s-au mobilizat pe Facebook și în alte rețele sociale și au donat din puținul pe care-l au, pentru a-i oferi o mână de ajutor Mariei. Până la ora actuală s-au donat pe platformă peste 8.000 de Euro și peste 2.700 de Euro din campania de donații prin SMS.

Pentru a o ajuta pe Maria Ivașcu, puteți trimite un simplu SMS de 2 Euro, la numărul 8832, cu textul “Maria” sau puteți dona sume mai mari, prin Card sau Paypal, accesând link-ul https://salveazaoinima.ro/campaigns/ivascu-maria/.

“Maria a ajuns deja în Italia, i s-au făcut primele analize, urmând ca în aceste zile medicii să îi facă și contrastul pe guriță, pentru ileon – ultimul fragment al intestinului subțire și pe funduleț, pentru colon. În funcție de cât de mare este diferența de calibru dintre colon și ileon, se vor stabili pașii următori. Momentan nu avem informații referitoare la costurile totale sau perioada de spitalizare, însă după prima operație vom afla dacă micuța mai trebuie să treacă prin alte intervenții chirurgicale sau va urma o altă schemă de tratament”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”.

Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 60 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații de peste 500.000 de Euro.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava