Concert pascal
MOPAN Suceava

Pro România propune două proiecte mari pentru zona metropolitană Suceava, respectiv noi rute de acces către municipiu, dar și construcția unui complex sportiv și cultural, cu un stadion și o sală polivalentă. Președintele Pro România Suceava, deputatul Cătălin Nechifor a spus că cele două proiecte vor putea fi realizate printr-o colaborare între localitățile limitrofe municipiului Suceava. Prezent într-o conferință de presă, Nechifor a spus că aceste proiecte vor fi realizate de viitorii primari Pro România din localitățile din zona metropolitană, coordonați el și de de Florin Sinescu, candidatul pentru Primăria Suceava. Astfel, liderul Pro România i-a prezentat pe candidații acestui partid din localitățile limitrofe Sucevei, respectiv Șcheia– Petrică Poroch, Moara – Cristina Gabriela Rusu, Salcea – Virgil Stanciu, Mitocu Dragomirnei – Grigore Năsui, Ipotești – Dumitru Corjuc și Pătrăuți – Ioan Puiu.

Primul dintre cele două proiecte a fost prezentat de candidatul Pro România pentru Primăria Suceava, Florin Sinescu, acesta declarând că a identificat cinci rute alternative de acces către Suceava, care există în momentul de față și care trebuie doar modernizate printr-o colaborare a localităților din zona metropolitană. Florin Sinescu a spus că aceste rute ar asigura decongestionarea traficului. El a precizat că o primă rută ar fi actualul drum de la Sf. Ilie către localitatea Trei Movile, cu ieșire în DN 17 către Gura Humorului. Un alt drum care ar trebui modernizat este cel care trece prin apropierea acumulării de apă de la Lipoveni, care ajunge în str. Aurel Vlaicu și care ar putea să facă legătura cu DN 2, în zona Pătrăuți, după care merge spre apropierea gării Ițcani. Florin Sinescu a mai declarat că o altă rută care deja există dar trebuie modernizat, dintre Mitocaș spre cartierul Burdujeni. Sinescu a spus că soluții există și pentru decongestionarea traficului dinspre Ipotești spre municipiul Suceava. El a spus că acest lucru se poate realiza prin modernizarea unui drum existent, din Ipotești către str. Universității din Suceava. Florin Sinescu a mai adăugat că modernizarea acestor rute poate fi făcută atât din fondurile proprii ale localităților, cât și din fonduri europene.

Complex sportiv și cultural în zona noii clădiri a Casei Corpului Didactic din apropierea șoselei de centură

La rândul său, liderul și candidatul Pro România Suceava pentru președinția Consiliului Județean Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a prezentat proiectul pentru construcția unui complex sportiv și cultural, cu un nou stadion și o sală polivalentă. Cătălin Nechifor a spus că acest complex poate fi construit în comuna Șcheia, în apropierea șoselei de centură, în zona în care a fost construită noua clădire a Casei Corpului Didactic. Nechifor a afirmat că această clădire este abandonată de mai mulți ani, iar Pro România propune preluarea ei cu titlu gratuit către autoritățile locale. El a arătat că în jurul clădirii Casei Corpului Didactic există un teren de 15 hectare, proprietate publică, pe care se poate construi un teren de fotbal cu 15.000 de locuri, o sală polivalentă, terenuri de sport și bazine de înot, precum și un spațiu pentru parcare. Liderul Pro România a subliniat că un astfel de proiect a fost realizat la Craiova. Cătălin Nechifor a declarat că cea mai bună locație pentru un astfel de complex ar fi în afara municipiului Suceava, pentru a se evita formarea de blocaje în trafic.

Nechifor a oferit și soluții pentru finanțarea unui astfel de proiect, precizând că cinci milioane de euro s-ar putea obține prin vânzarea actualului stadion din municipiul Suceava, dar și din fonduri ale localităților și de la Compania Națională de Investiții. Liderul Pro România a ținut să mai precizeze că actualul primar al Sucevei, Ion Lungu, a promis încă din anul 2006 construcția unui nou stadion, în cadrul unui complex sportiv, fără ca acest lucru să se concretizeze.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava