Concert pascal
MOPAN Suceava

Actriță Mădălina Ghenea (35 de ani) a fost prezentă sâmbăta, 11 martie, în emisiunea „Verissimo”, la televiziunea italiană Canale 5. Frumoasa româncă a povestit în cadrul show-ului moderat de Silvia Toffanin despre copilăria ei, despre viața profesională și cea personală, dar și despre cei șase ani de zile în care a fost hărțuită, notează click.ro.

Mădălina Ghenea a recunoscut cu sinceritate, în cadrul show-ului de la Canale 5, că în copilărie nu prea știa ce o să facă cu viața ei.  Tot ea a spus despre locul în care s-a născut (Slatina) că este la ani lumină de lumea de la Hollywood.

“Viața, însă, mi-a oferit șansa de a descoperi cinematografia și pasiunea mea pentru ea și astfel am avut ocazia să lucrez cu mulți profesioniști din industrie. Evident, asta a însemnat că am căpătat multă notorietate și oamenii au ajuns să mă cunoască din ce în ce mai mult”, a spus Mădălina Ghenea, care a încercat să explice că această expunere poate avea uneori și dezavantaje majore, conform sursei citate.

Iar în cazul ei, timp de șase ani, din cauza acestei notorități, a trecut printr-un calvar, fiind victima unui hărțuitor. „Din păcate, în ultimii șase ani, am fost victima hărțuirii: profilurile mele sociale au fost sparte de mai multe ori. Am fost foarte speriată, chiar dacă, din fericire, nu am întâlnit niciodată fizic această persoană. Trebuie să mulțumesc Parchetului din Milano, deoarece au reușit să identifice hărțuitorul”, a mai spus superba actriță, citată de oggi.it.

Citește articolul complet pe: https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/probleme-pentru-madalina-ghenea-cum-a-fost-2249864.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava