Concert pascal
MOPAN Suceava

Luni, la Sucevița, a avut loc şedinţa Biroului Politic Național al PNL Diaspora. Alături de președintele PNL, Ludovic Orban, liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, parlamentari din județ și președintele PNL Diaspora, senatorul Viorel Badea, s-au aflat președinți sau reprezentanți de organizații liberale din zece țări europene și din Statele Unite. Președintele Orban a spus că partidul acordă o importanță deosebită Diasporei, pentru că este dificil să câștigi alegerile fără voturile românilor din străinătate.


Orban a subliniat faptul că este extrem de important ca liberalii să-i poată convinge pe românii din Diaspora că ei sunt cei care au soluții pentru cei care vor să se reîntoarcă. „Trebuie să retrezim dragostea de țară și să arătăm că în România sunt oameni care se gândesc la ei, care știu să găsească soluții pentru cei ce vor să se reîntoarcă. Și este important să fim atenți la toți românii și să-i considerăm parte a acestei țări”, a spus Orban. În același timp, el a precizat că românii din Diaspora sunt cei care își pot convinge și rudele rămase în țară să voteze cu PNL, astfel încât „părinții și bunicii lor să nu mai voteze cu PSD și Iliescu, pentru că ei tot cred că Ion Iliescu le dă pensii”. Orban a spus că PNL va avea o deschidere foarte mare cu români din Diaspora, iar el personal se va deplasa în comunitățile de români din afara granițelor pentru a discuta cu aceștia.


La Sucevița, președintele liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, a ținut să amintească faptul că instituția pe care o conduce, Consiliul Județean Suceava, a fost prima care a organizat evenimente dedicate Diasporei, anul acesta având loc, în luna august, a doua ediție a „Lunii Diasporei”. El a amintit de sprijinul sucevenilor din Diaspora pentru dezvoltarea Aeroportului ”Ștefan cel Mare” Suceava de pe care se poate pleca în momentul de față către 11 destinații. „Vă suntem recunoscători pentru aportul adus, iar fără ajutorul dumneavoastră ar fi fost greu, iar satele bucovinene nu ar fi arătat cum arată în momentul de față. Și vreau să spun că nici noi nu stăm degeaba, pentru că muncim pentru a vă crea motivele pentru a vă reîntoarce acasă”, a fost mesajul lui Gheorghe Flutur pentru sucevenii plecați în străinătate. El a ținut să precizeze că în comparație cu preocupările liberalilor de a-i convinge pe români să revină acasă, Guvernul PSD a lansat săptămâna trecută, inclusiv la Suceava, un program care ar fi trebuit să fie pentru românii din Diaspora, dar care în realitate este un program „despre cum să-i ajute pe români să-și găsească locuri de muncă în străinătate”.

Flutur a criticat și actuala lege a votului prin corespondență, precizând că în actuala formă, actul normativ îngrădește dreptul românilor de a-și exprima votul. Astfel, Flutur a precizat că actuala formă a legii votului prin corespondență a făcut ca doar aproape 100.000 din cei aproape patru milioane de români din Diaspora să-ți poată exprima votul la ultimele alegeri. „Această lege a fost ciopârțită de socialiști pentru că ei nu vor ca peste trei milioane de români să meargă la vot. Iar majoritatea PSD nu a avut nici o intenție ca cei peste trei milioane de română să poată vota”, a spus Flutur. Pe de altă parte, în cadrul discuțiilor de astăzi de la Sucevița, Gheorghe Flutur a propus ca PNL să aibă trei priorități în relația cu românii din Diaspora. El a arătat că prima dintre aceasta s-ar putea intitula „Lăsați-ne să votăm”, prin care liberalii să facă tot cel le stă în putință pentru a le asigura românilor din străinătate dreptul de a vota. O altă prioritate în opinia liderului PNL Suceava ar trebui să fie dezvoltarea infrastructurii, aspect solicitat de foarte mulți dintre sucevenii plecați la muncă în străinătate. Nu în ultimul rând, el a spus că o atenție deosebită trebuie acordată Diasporei în condițiile în care anul viitor va fi sărbătorit Centenarul Marii Uniri. „Trebuie să facem din aceasta un mare eveniment liberal. România a fost condusă de liberali la Marea Unire. Iar noi trebuie să evidențiem rolul pe care l-au avut liberalii la sărbătoarea Unirii”, a spus Flutur.


În cuvântul său, președintele PNL Diaspora, senatorul Viorel Badea, a ținut să precizeze că această organizație are șansa să devină cea mai puternică organizație a PNL, având în vedere că are cel mai important bazin electoral. Viorel Vadea a subliniat faptul „cercul ceamului românesc nu se închide fără românii din Diaspora”, PNL acordând o atenție deosebită românilor din toate țările, precizând că este extrem de important „să ni-i apropiem pe românii din jurul României, din Nordul Bucovinei, Basarabia, Trans Carpatia sau Sudul Ucrainei”. El a insistat în mod special asupra relațiilor cu românii din Basarabia, subliniind faptul că „fără această parte, nu putem să spunem că suntem deplini”.

La rândul său, deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a spus că din punctul său de vedere românii din Diaspora au demonstrat că sunt de dreapta și că sunt alături de PNL la alegerile prezidențiale, ei contribuind esențial la victoria actualului șef al statului Klaus Iohannis. În același timp, Ioan Balan a subliniat, la rândul său, importanța dezvoltării relațiilor cu Republica Moldova, precizând că într-o vizită pe care a făcut-o în această țară, foarte mulți primari au solicitat să stabilească parteneriate cu localități din România. „Cei din Moldova își doresc să colaboreze cu noi și vor să se simtă integrați. Iar prin această integrare în Uniunea Europeană vom putea crea unirea. Lipsa granițelor în cadrul Uniunii Europene va însemna o Românie Mare”, a spus Ioan Balan. El a precizat că îi va îndemna pe primarii liberali suceveni să de-a curs solicitărilor omologilor din Republica Moldova pentru a încheia relații de colaborare.

De precizat că în cadrul întâlnirii de la Sucevița au fost subliniate două propuneri principale, respectiv creșterea numărului de parlamentari din Diaspora și înființarea în cadrul PNL a unei ligi a aleșilor locali care provin din afara granițelor României.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava