Concert pascal
MOPAN Suceava

Aseară, procurorii DNA Suceava au dispus reţinerea pentru 24 de ore a şefului SPP Suceava, Lucian Solcan, pentru trafic de influenţă în formă continuată şi abuz în serviciu. El este acuzat că în perioada în care a fost ofiţer la Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă-SIPI Suceava a perceput taxă de protecţie de la mai multe persoane pentru a le permite tranzitarea frontierei cu ţigări şi alte produse de contrabandă. În acest dosar a fost reţinut şi Paul Pîrjolea, pentru camătă în formă continuată. Potrivit procurorilor anticorupţie, în intervalul 2008-2009, în calitate de ofiţer la SIPI Suceava, Lucian Solcan, în contextul desfăşurării anchetei într-un dosar penal privind fapte de corupţie în care erau cercetaţi şeful Sectorului Poliţiei de Frontieră Nelu Fediuc şi cîteva zeci de poliţişti de frontieră şi vameşi, şi-a exercitat defectuos atribuţiile de serviciu, încălcînd dispoziţiile privind securitatea naţională şi protecţia informaţiilor clasificate. Conform acestor dispoziţii, serviciile specializate în culegerea şi prelucrarea de informaţii au posibilitatea de a folosi informatori de teren, dar cu o condiţie, şi anume, ca aceste persoane să fie protejate în cursul procesului penal astfel încît identitatea lor să rămînă secretă. DNA precizează că acest lucru s-a întîmplat în cazul unui martor denunţător, iar după ce Lucian Solcan l-a folosit ca sursă de informaţii i-a dezvăluit identitatea în cadrul procesului penal. Procurorii susţin că în anul 2012 martorul denunţător, la cererea expresă a lui Solcan, i-a dat acestuia, sub formă de împrumut, suma de 10.000 euro pentru a-şi termina construcţia unei case în municipiul Suceava. În schimbul acestui împrumut, care trebuia returnat într-un termen mai lung, nedefinit chiar, ofiţerul Lucian Solcan, care avea influenţă printre vameşi şi lucrători de poliţie de frontieră, i-a promis martorului protecţia în Vama Siret, la tranzitarea frontierei de stat a României, cu ţigări sau cu alte produse din Ucraina, fără a risca să-i fie confiscate mărfurile sau să primească amenzi. Suma de bani pe care martorul respectiv i-a împrumutat-o lui Solcan a fost obţinută tot prin împrumut de la un cămătar, Paul Pîrjolea, între cei doi încheindu-se, la 11 septembrie 2012, un contract de vînzare – cumpărare autentificat la un notar, avînd ca obiect apartamentul proprietate personală a martorului ca şi garanţie a împrumutului. Timp de şase luni, martorul i-a plătit lui Pîrjolea o dobîndă lunară de 10 la sută, pentru împrumutul de care s-a folosit exclusiv Solcan, arată procurorii, care susţin că martorul i-a cerut în mod repetat ofiţerului înapoierea sumei de 10.000 de euro, precizîndu-i că este somat de Pîrjolea să-i restituie pînă la 1 august 2014 suma totală de 25.000 euro, constînd în cei 10.000 euro împrumutaţi plus dobînda de 10 la sută lunar calculată de la data remiterii împrumutului şi că în caz contrar va pierde apartamentul cu care garantase împrumutul. Procurorii DNA mai spun că, în schimbul acestui efort, martorul a beneficiat de protecţia lui Solcan în trecerile sale prin Vama Siret cu ţigări sau alte produse. Totodată, în perioada 2011 – 2012, pe lîngă acest împrumut, Solcan a pretins atît de la martorul denunţător, cît şi de la alte persoane sume de bani cuprinse între 100 şi 800 de euro lunar, cu titlu de taxă de protecţie, iar în momentul în care nu au mai avut posibilităţi financiare acesta nu le-a mai asigurat protecţia promisă. În acelaşi dosar, procurorii DNA Suceava au dispus, aseară, cercetarea sub control judiciar a inspectorului vamal principal Gheorghe Robu de la Biroul Vamal Siret. El este acuzat că a încercat să determine un martor denunţător, prin corupere, precum şi prin metode de intimidare, să-şi retragă denunţul formulat împotriva sa şi a altor vameşi şi ofiţeri de poliţie de frontieră, în dosarul în care aceştia fuseseră trimişi în judecată.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava