Concert pascal
MOPAN Suceava

„Da, se poate! Parteneriatul şcoală – comunitate – operator economic funcţionează şi în vreme de criză!

O demostrează AMBRO SA SUCEAVA care, prin activităţile derulate în cadrul angajamentelor asumate prin contract, și-a premiat tinerii pe care îi formează prin învăţământ dual. Este vorba de elevii clasei a X-a  învăţământ dual, profil electromecanic, ai Colegiului  Tehnic „Petru Mușat” Suceava”, a declarat prof. dr. Teodoreanu Maria.

Chiar dacă activităţile s-au desfăşurat online, elevii cu media anului școlar precedent peste 7 şi-au primit bursele, în cuantum de 200 lei pe lună, iar pentru elevii cu media peste 8,50, cuantumul lunar al bursei a fost de 500 lei.

Nu mică le-a fost bucuria când şi-au ridicat cadoul de Crăciun!

Profesionalism, dăruire, implicare, corectitudine sunt cuvintele care caracterizează colaborarea dintre Colegiul  Tehnic „Petru Mușat” Suceava și Grupul Rossmann.

Este demn de amintit că  Grupul Rossman prin AMBRO Suceava SA, s-a implicat încă din anul 2017 în pregătirea tinerilor care au ales acest traseu educaţional, atât în ceea ce priveşte aspectul teoretic, cât și  partea practică a specializării lor. Astfel, prima promoție a parteneriatului demarat în 2017 între Grupul Rossman și Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava a absolvit, în luna iulie 2020, ciclul de 3 ani de învățământ dual. Toți cei 18 elevi au obținut calificarea de „Operator în fabricarea celulozei și hârtiei”, pentru care s-au pregătit.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava