Concert pascal
MOPAN Suceava

Cei întocmai cu Apostolii, Sfântul Împărat Constantin și mama sa, Elena, au fost prăznuiți în cea de-a VI-a duminică după Învierea Domnului de tinerii din centrele Ecclesia din orașul Fălticeni. Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, echipa catehetică a Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață a participat duminică, 21 mai 2023, la Sfânta Liturghie în cadrul centrului Ecclesia de la Colegiul Național Nicu Gane din Fălticeni.

Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Constantin Bogdan Feștilă la paraclisul Sfântului Nicolae de la Colegiul Nicu Gane, în calitate de preot slujitor și de coordonator al centrului Ecclesia de la această școală.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de domnul profesor Cristi-Gabriel Hurjui, consilier eparhial la Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață, și s-a concentrat pe cele două teme care au călăuzit frumoasa zi: prăznuirea Sfinților Împărați Constantin și Elena și vindecarea orbului din naștere. Rolul capital pe care Sfinții Împărați l-au avut în dobândirea libertății de credință la nivelul întregului imperiu, prin Edictul de la Milan (313), a fost tina care a uns și vindecat, deschizând ochii lumii spre vederea unei noi lumini, aceea a lui Hristos.

La finalul slujbei, domnul consilier eparhial Cristi-Gabriel Hurjui a înmânat doamnei Maria Tanasă Ordinul Eparhial Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, distincție și binecuvântare pe care Înaltpreasfințitul Părinte Calinica oferit-o doamnei profesor pentru întreaga activitate pe care o desfășoară în ogorul Bisericii și al neamului. Doamna Maria Tanasă, alături de părintele Constantin Bogdan Feștilă, supraveghează cu timp și fără timp buna desfășurare a activităților din centrul Ecclesia de la Colegiul Nicu Gane din Fălticeni.

Corul pe care dumneaei îl coordonează, numit Veșnicia s-a născut la sat, a fost înființat în anul 2015, odată cu Centrul Cultural Catehetic Sfântul Nicolae în cadrul Colegiului Național. De atunci, răspunsurile la strana paraclisului au fost mereu împodobite de sufletul curat și portul tradițional al păstrătorilor de frumos. În anul 2021, copiii grupului folcloric Veșnicia s-a născut la sat au devenit membri activi ai Centrului Ecclesia din cadrul acestui liceu, întărind, astfel, ceea ce-i definește, că veșnicia s-a născut la sat, în opincile grăbite care călcau duminica pragul sfintelor biserici.

 

Gabriel Ilișoi

referent la Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață

Profesoara Maria Tanasă din Fălticeni onorată cu distincția ”Ordinul Eparhial Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” de către IPS Calinic, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava