Concert pascal
MOPAN Suceava

Prefectura Suceava a transmis că în urma creșterii, în ultima perioadă, a numărului de cereri pentru eliberarea pașapoartelor, la nivelul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Suceava s-a decis prelungirea programului de lucru cu publicul. Astfel, în perioada 10.03.2022 – 31.03.2022,  programul de lucru cu publicul va fi între orele 08.00 – 20.00, de luni până vineri, iar în zilele de sâmbătă, între orele 08.00- 12.00, atât pentru activitățile de preluare a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, respectiv a pașapoartelor simple temporare, cât și pentru eliberarea acestora.

Prefectura a reamintit că programările pentru pașapoarte se fac online, pe portalul epasapoarte.ro. „În situația în care cetățenii nu identifică locuri disponibile pentru programare în perioada dorită, aceștia pot verifica disponibilitatea la alte structuri teritoriale de pașapoarte. Adresăm rugămintea cetățenilor care au efectuat o programare și nu se mai pot prezenta pentru depunerea cererii de eliberare a documentului de călătorie, să anuleze programarea respectivă, prin accesarea butonului ”Anulează programare” din e-mail-ul de confirmare”, se arată într-un comunicat al Prefecturii, în care se mai spune că „având în vedere aplicația de programare on-line este accesată în prezent de un număr mare de solicitanți, există posibilitatea ca timpii de răspuns să fie mai mari decât media obișnuită.

Pentru evitarea deplasării la sediul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte în vederea ridicării pașaportului simplu electronic, recomandăm cetățenilor să solicite, odată cu depunerea cererii, expedierea documentului de călătorie la domiciliul sau reședința titularului”.

Program prelungit la Serviciul de Pașapoarte Suceava pentru a face față numărului mare de cereri, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava