Concert pascal
MOPAN Suceava

Mănăstirea Putna a făcut public programul complet al manifestărilor care vor avea loc la Sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului, începând de marți, 14 august și până joi, 16 august 2018.

Marți, 14 august

  • Ora 9.00 – Aducerea spre închinare a sfintelor moaște ale Sfântului Iacob Putneanul din Paraclisul Sfinții Apostoli Petru și Pavel al mănăstirii în baldachinul din incinta mănăstirii
  • Ora 13.30 – Ceremonia de redeschidere a căii ferate spre Putna, Gara Putna.
  • Ora 15.00 – Depunerea pe mormântul Sfântului Ștefan cel Mare a Coroanei reconstituite a Voievodului.
  • Ora 18.15 – Privegherea la Adormirea Maicii Domnului.

Miercuri, 15 august – Adormirea Maicii Domnului

  • Ora 6.30 – Slujba de sfințire a Aghesmei mici și Taina Sfântul Maslu în incinta mănăstirii.
  • Ora 7.00 – Acatistul Adormirii Maicii Domnului, în biserica voievodală, în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
  • Ora 9.30 – Sfânta Liturghie arhierească.
  • Ora 18.00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfinților Martiri Brâncoveni și a ctitorilor sfinți ai Mănăstirii Putna.

Joi, 16 august – Pomenirea ctitorilor

  • Ora 7.00 – Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni.
  • Ora 9.30 – Sfânta Liturghie cu pomenirea ctitorilor Mănăstirii Putna.
  • Ora 11.30 – Slujba Parastasului pentru pomenirea ctitorilor Mănăstirii Putna.
  • Ora 19.00 – Ducerea sfintelor moaște ale Sfântului Iacob Putneanul în Paraclisul mănăstirii.
  • Ora 20.00 – Seară de muzică clasică și poezie creștină la Arhondaricul „Mitropolit Visarion Puiu”. Invitat principal: violonistul Andrei Tudor.
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava