Concert pascal
MOPAN Suceava

Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS), Operator de Program pentru Programul “Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor” (Dezvoltare Locală), finanțat din Granturile SEE și Norvegiene 2014 – 2021, a relansat joi, 8 aprilie 2021, schema de granturi mici „Acces la finanțare”, sub denumirea „Acces la finanțare – 2021”.

Schema de granturi își propune să sprijine autoritățile publice locale în eforturile lor de a-și suplimenta bugetele locale, prin atragerea de finanțări care să asigure punerea în aplicare a acelor măsuri, prevăzute în strategiile și planurile locale de dezvoltare, care vizează îmbunătățirea condițiilor de trai în comunitățile sărace, izolate, marginalizate.

Astfel, prin intermediul apelului de propuneri de proiecte Acces la finanțare – 2021, autoritățile locale pot primi fonduri pentru elaborarea unor documentații tehnice necesare în vederea realizării de investiții comunitare constând ȋn construirea/ extinderea/ reabilitarea/ modernizarea:

– infrastructurii sociale (proiecte ce vizează infrastructura pentru servicii sociale, pentru educație, sănătate, ocuparea forței de muncă);

– infrastructurii destinate alimentării cu apă (proiecte ce vizează asigurarea alimentării cu apă a unităților care furnizează servicii sociale);

– infrastructurii de canalizare (proiecte ce vizează evacuarea apelor uzate pentru unitățile care furnizează servicii sociale);

– drumurilor, podurilor și podețelor (proiecte ce vizează drumuri de interes județean, drumuri de interes local, poduri și podețe ce facilitează accesul grupurilor defavorizate la servicii sociale);

– locuințelor (proiecte ce vizează locuințe sociale).

Investițiile vizate prin intermediul documentațiilor tehnice, care se doresc a fi elaborate cu sprijinul financiar al acestei scheme de granturi, trebuie să fie eligibile în cadrul unor programe naționale sau europene de finanțare, programe în cadrul cărora vor fi organizate în viitor runde de finanțare în acest sens.

Granturile disponibile în cadrul apelului pot fi solicitate doar de autorități ale administrației publice locale (comune, orașe/ municipii sau județe) și vizează realizarea de investiții exclusiv la nivelul unor unitați administrativ teritoriale rurale sau mici urbane (cu o populaţie sub 20.000 locuitori, conform recensământului din 2011), pe teritoriul cărora se află comunități marginalizate, care includ persoane care locuiesc în condiții precare și au un nivel redus al ocupării pe piața muncii. Aceste persoane vor fi beneficiarii direcți ai investițiilor care urmează a fi realizate prin intermediul finanțării care se dorește a fi obținută în viitor, în baza documentațiilor tehnice elaborate de către beneficiarii schemei de granturi.

Suma disponibilă în cadrul apelului este de 595.705 de euro si provine din Granturile SEE 2014 – 2021 (85%) și din cofinanțare publică (15%). Valoarea minimă a grantului care poate fi solicitat este de 5.000 de euro, iar cea maximă este de 40.000 de euro. Termenul limită de depunere a proiectelor este 17 iunie 2021. Întreaga documentație aferentă apelului este disponibilă online, la adresa www.dezvoltare-locala.frds.ro.

Reamintim că până în acest moment în cadrul schemei de granturi mici ”Acces la finanțare” au fost deschise două sesiuni de finanțare, aferente anilor 2019 și 2020, prin intermediul cărora au fost finanțate 17 proiecte, în valoare totală de cca. 400.000 de euro. Proiecte finanțate au vizat elaborarea de documentații tehnice ce privesc reabilitarea infrastructurii rutiere, modernizarea și construirea de poduri, construirea și reabilitarea de școli și grădinițe, respectiv modernizarea infrastructurii medicale de la nivel local.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava