Concert pascal
MOPAN Suceava

Progresul Frătăuţii Vechi şi Şomuz Falticeni şi-au păstrat invincibilitatea şi după etapa a III-a a Ligii a IV-a de fotbal. Progresul a preluat şefia clasamentului la golaveraj, după ce s-a impus în deplasarea de la Pojorâta, cu scorul de 6-0, prin golurile marcate de M. Apostol (4), Gângă şi Dascălu. Şomuz Fălticeni a câştigat şi ea, cu scorul de 3-0, pe stadionul Tineretului, în faţa celor de la CS Gura Humorului, la finalul unei meci decis de golurile lui Zamă şi Sabie, la care s-a adaugat un autogol al oaspeţilor.
Siretul Dolhasca a urcat pe podiumul clasamentului după ce a trecut pe teren propriu cu un spectaculos 4-3, de Viitorul Liteni, la finalul unui meci în care gazdele au inscris prin Costan (2), Al. Ciobanu şi Beclea, iar oaspeţii prin Apostol (2) şi Andrei Bijec.
Moldova Drăguşeni s-a impus la Cajvana, scor 2-0, printr-o dublă semnata de Trofin, în vreme ce Şomuz Preuteşti a trecut pe teren propriu, cu scorul de 3-1, de Foresta II, graţie golurilor marcate de Aileni, I. Gheorghe şi R. Vasiliu.
ACS Juniorul Suceava a plecat cu un punct de la Vatra Moldoviţei, dupa 1-1 cu Victoria, în timp ce meciul dintre Recolta Fântţnele şi Zimbrul Siret s-a încheiat la pauză, echipa gazdă refuzând să mai iasă pe teren în repriza secundă, la startul căreia scorul era de 3-0 pentru formaţia vizitatoare.

Rezultatele etapei a III-a:
Şomuzul Preuteşti – Foresta II Suceava    3-1
Stejarul Cajvana – Moldova Drăguşeni    0-2
Recolta Fântţnele – Zimbrul Siret    0-3
Victoria Vatra Moldoviţei – Juniorul Suceava    1-1
Siretul Dolhasca – Viitorul Liteni    4-3
Şomuz Fălticeni – CS Gura Humorului    3-0
FC Pojorâta – Progresul Frătăuţii Vechi    0-6

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava