MOPAN Suceava

Mai bine de 30 de medici de familie din judeţul Suceava pot depista problemele cardiovasculare ale pacienţilor. Şi asta pentru că, în cadrul unui proiect european, 33 de medici de familie din mediul rural şi urban al judeţului Suceava, efectuează electrocardiograme (EKG) în cabinetele lor . Este vorba despre un proiect desfăşurat în Regiunea de Nord-Est, în total fiind implicaţi 240 de medici de familie din judeţele Suceava, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bacău. Medicii au primit electrocardiografe şi laptopuri, fiind legaţi online cu specialiştii Clinicii de Cardiologie din Iaşi. Printr-un soft special, ei transmit electrocardiograma către cardiologii ieşeni, care o citesc şi, în cel târziu 24 de ore, trimit rezultatul. Pacienţii rămân înregistraţi în baza de date a clinicii ieşene şi a medicilor de familie respectivi.

Unul dintre medicii de familie suceveni implicaţi în proiect este Irina Badrajan, secretarul Colegiului Judeţean al Medicilor. Potrivit acesteia, medicii de familie incluşi în acest program s-au pregătit două luni pentru a lucra la electrocardiograf şi cu soft-ul respectiv, la început nefiind uşor pentru ei, din cauza unor greutăţi de ordin tehnic, pe care le-au depăşit însă. „Noi putem trimite doar electrocardiogramele persoanelor care acuză tulburări de ritm cardiac şi dureri precordiale, în regim de urgenţă sau obişnuit. Sunt persoane la care medicii de familie din program au descoperit probleme cardiace. Electrocardiograful poate fi şi detaşat la domiciliul bolnavului. E un proiect benefic, pentru că venim, astfel, în sprijinul pacienţilor, cărora le putem da acum o electrocardiogramă să meargă şi la controlul de specialitate, colaborând cu medicii cardiologi din policlinică. Proiectul este bine venit şi pentru că învăţăm şi căpătăm experienţă. Nu suntem plătiţi pentru asta, iar în plus cumpărăm hârtia şi gelul, dar noi suntem mulţumiţi că facem medicină din convingere profesională”, a declarat dr. Badrajan.
Proiectul a fost realizat la iniţiativa dr. Mihaela Grecu, medic primar cardiolog la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. George Georgescu” din Iaşi, cu sprijinul asociaţiilor judeţene ale medicilor de familie. Finanţarea este europeană, prin Programul Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice Axa 3, şi a fost obţinută cu sprijinul Fundaţiei Corona din Iaşi. Proiectul se va derula pe o perioadă de cinci ani şi de el vor beneficia cel puţin 50 de pacienţi înscrişi la fiecare dintre medicii de familie care au contract cu Institutul.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava