MOPAN Suceava

Un centru de zi pentru bătrâni a fost construit în comuna Izvoarele Sucevei printr-un proiect cu fonduri europene aprobat de Grupul de Acţiune Locală „Bucovina de Munte”. Noul centru pentru persoanele vârstnice se construieşte în satul Bobeica, valoarea proiectului fiind de aproape 99.000 de euro. Fondurile vor fi folosite pentru amenajarea interioară a unei clădiri existente, reabilitarea exterioară, schimbarea tâmplăriei şi a acoperişului şi refacerea instalaţiilor.
De precizat că tot prin Grupul de Acţiune Locală „Bucovina de Munte”, în comuna Izvoarele Sucevei au fost finanţate în total un număr de cinci proiecte cu finanţare europeană, valoarea acestora depăşind suma de 262.000 de euro. Astfel, printr-un proiect cu valoarea de 34.690 de euro, în comuna Izvoarele Sucevei urmează să fie amenajat un teren de sport cu o suprafaţă totală de 2.445 de metri pătraţi, în jurul gazonului urmând să fie amenajată şi o pistă de alergare din zgură. De asemenea, prin proiect vor fi efectuate şi lucrări de infrastructură pentru acces la teren, şi vor fi construite tribune pentru spectatori. Un alt proiect în valoare de aproape 30.000 de euro aflat în implementare vizează dotarea cu mobilier şi echipamente noi a şcolii gimnaziale din Izvoarele Sucevei. Prin proiect vor fi achiziţionate obiecte de mobilier, table interactive şi videoproiectoare, laptopuri, sisteme de supraveghere video, echipamente pentru activităţi sportive etc. O altă şcoală gimnazială la care se vor asigura dotări noi printr-un proiect european este cea din Brodina – Izvoarele Sucevei, valoarea proiectului fiind de 16.966 de euro.
Grupul de Acţiune Locală „Bucovina de Munte” a aprobat şi finanţarea unui proiect pentru o întreprindere individuală, în valoare a 82.364 de euro, prin care în Izvoarele Sucevei va fi construită o pensiune agroturistică.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava