MOPAN Suceava

Primul organ judiciar la care victima unei infracțiuni se prezintă are obligația de a-i oferi informații despre dreptul de a apela la un mediator, precum și informații privind autoritatea judiciară la care se va putea adresa pe viitor cu privire la cauza sa, dacă victima înțelege să depună o plângere (spre exemplu, unitatea de poliție sau parchetul competent cu efectuarea urmăririi penale).

Aceste prevederi sunt cuprinse într-un proiect de lege privind unele măsuri de protecție de victimelor infracțiunilor, aprobat de Guvern în ședința de astăzi.

Proiectul de lege arată că victima poate fi însoțită de o persoană aleasă de aceasta, cu ocazia primului contact cu o autoritate competentă, dacă solicită acest lucru. Prevederea se adresează cazurilor în care, datorită impactului pe care infracțiunea îl are asupra acesteia, victima are nevoie de asistență pentru a înțelege sau a se face înțeleasă.

De asemenea, victima va primi o confirmare scrisă a plângerii sale, care va curpinde numărul de înregistrare al plângerii, precum și date cu privire la fapta pentru care plângerea a fost depusă.

Dacă victima nu vorbește sau nu înțelege limba română, aceasta va primi traducerea confirmării.

Începând cu 1 ianuarie 2018, sediile nou construite ale instanțelor de judecată vor fi dotate cu săli de așteptare separate pentru victimele infracțiunilor, pentru a se evita contactul nenecesar dintre victime și presupușii agresori.

De asemenea, în cazurile în care se recurge la servicii de justiție reparatorie (cum este, spre exemplu, cazul medierii), pentru a se asigura caracterul echitabil și desfășurarea acestora în interesul victimelor infracțiunii, este necesar ca autorul să fi recunoscut faptele imputate.

Proiectul de act normativ modifică și completează Legea nr.211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, precum și Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

Proiectul de lege transpune acele prevederi ale Directivei 2012/29/UE de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității care nu au fost preluate până acum în legislația națională.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava