Concert pascal
MOPAN Suceava

Viceprimarul municipiului Suceava, Marian Andronache, a anunțat că două dintre proiectele la care este inițiator au fost aprobate în ședința Consiliului Local de astăzi. Este vorba de aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivelor de investiții „Extindere rețele de iluminat public – străzile Decebal, Măgurei, Ion Irimescu și Izvoarele Cetății” și „Modernizare străzi Ștefan Tomșa și Emil Cioran”. ”Caut mereu soluții la problemele pe care mi le semnalați dumneavoastră, sucevenii, și mă preocup constant de implementarea soluțiilor în tot orașul, pentru beneficiul fiecărui cetățean. În cadrul ședinței de Consiliu Local de astăzi, în calitate de inițiator, am aprobat proiectele de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivelor de investiții „Extindere rețele de iluminat public – străzile Decebal, Măgurei, Ion Irimescu și Izvoarele Cetății” și „Modernizare străzi Ștefan Tomșa și Emil Cioran”.
Vă mulțumesc pentru sprijinul și implicarea dumneavoastă. Mă bucur că putem conta unii pe ceilalți.
Pentru noi soluții, sesizări de probleme, nu ezitați să mă contactați personal”, a transmis Andronache.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava