MOPAN Suceava

Proiectul de hotărâre de Consiliu Județean privind însușirea apelului de înființare a regiunii Bucovina în procesul de regionalizare inițiat de consilierii județeni ai PDL nu a primit aviz de legalitate din partea secretarului județului, Constantin Pașniciuc. În opinia motivată a acestuia care însoțește proiectul de hotărâre se spune că deliberativul județean nu are atribuții și competențe legale pentru a aproba o astfel de inițiativă întrucât portrivit legii Consiliul Județean își exercită atribuțiile numai în limita unității administrativ- teritoriale în care funcționează. Secretarul județului mai menționnează că în cazul în care proiectul va fi adoptat el nu va contrasemna hotărârea de Consiliu Județean. Proiectul celor 15 consilieri județeni ai PDL privind însușirea apelului de înființare a regiunii Bucovina va fi discutat în ședința deliberativului județean de vineri, 19 iulie. Democrat liberalii vor ca administrația județeană să susțină cu toate mijloacele de care dispune in fata autoritatilor publice centrale, in orice dezbatere, în dialogul cu organizatii și institutii române și straine, înfiintarea Regiunii administrative Bucovina. În favoarea înființării regiunii Bucovina democrat liberalii aduc argumente istorice, geografice, socio-economice, culturale, de mediu și din punct de vedere al numărului populației.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava