Concert pascal
MOPAN Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că proiectul cu fonduri europene pentru modernizarea Muzeului de Istorie va fi semnat în cursul zilei de luni. Cătălin Nechifor a spus că lucrările în cadrul proiectului „O clădire de patrimoniu – Muzeu pentru mileniul trei” trebuie să fie finalizate până în vara anului viitor. „Vestea foarte bună este că am demarat deja procedurile de achiziţie publică. Asta înseamnă că în scurt timp vom putea declara şi câştigătorul şi ne dorim să ne apucăm cât mai repede de treabă”, a spus Nechifor. El a adăugat că acest proiect nu este unul simplu, având în vedere că presupune realizarea a numeroase intervenţii de consolidare şi modernizare a clădirii Muzeului de Istorie. „Banii pe care îi primim acum sunt extrem de importanţi şi ne asigură capacitatea de a moderniza o clădire de patrimoniu, care a fost şi este o emblemă a Sucevei, şi care în va putea fi pusă în valoare mult mai bine. Chiar dacă Muzeul de Istorie este închis pe parcursul realizării lucrărilor, sunt convins că după finalizarea lor atât sucevenii, cât şi cei care vin în Suceava vor vedea cu totul şi cu totul ceva deosebit”, a mai precizat şeful administraţiei judeţene.
Cătălin Nechifor a adăugat că pentru realizarea lucrărilor de consolidare şi modernizare a clădirii Muzeului de Istorie vor fi mutate şi arhivele depozitate în spaţiile Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale. Nechifor a explicat că arhivele vor fi relocate definitiv într-un spaţiu care urmează să fie asigurat de Ministerul Administraţiei şi Internelor. Preşedintele CJ Suceava a spus că în spaţiile ocupate în prezent de arhivele naţionale ar putea fi amenajat un muzeul de artă.
Valoarea investiţiilor pentru modernizarea clădirii Muzeului de Istorie este de aproximativ 60 de milioane de lei, iar în cadrul proiectului vor fi realizate lucrări la accesul în clădirea muzeului, inclusiv înlocuirea actualei scări monumentale din holul principal al clădirii. De asemenea, vor fi montate lifturi, vor fi recompartimentate spaţiile, iar birourile angajaţilor vor fi mutate de la parter în mansarde.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava